Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1704: Crimeea a ajuns în beznă totală. Trump amenință cu taxe de 200%

Dumitru Diacov nu se va regăsi pe lista PDM de la anticipate. Cine îl va înlocui

dumitru-diacov-pdm-1
15 mai 2021, ora 12:41

Președintele de onoare a Partidului Democrat, Dumitru Diacov, nu se va regăsi pe listat PDM la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Un anunț în acest sens a fost făcut de Diacov pe pagina sa de Facebook.

În postarea sa publicată pe Facebook, Diacov a precizat că în locului pe lista PDM a fost inclus pe Mihai Olărescu, președintele raionului Cimișlia care se va regăsi pe poziția cinci.

„L-am propus pe Mihai Olărescu, președintele raionului Cimișlia, în locul meu, N5, pe lista candidatilor a Partidului Democrat la alegerile parlamentare anticipate. Consiliul National politic a aprobat aceasta propunere. Felicitări, Mihai, succese în alegeri și activitatea de mai departe pentru binele cetățenilor, a Republicii Moldova”, a menționat președintele de onoare a PDM, Dumitru Diacov.

Deocamdată, reprezentanții Partidului Democrat încă nu și-au prezentat lista cu care vor merge în alegeri.

Precizăm că ieri, la Comisia Electorală s-au înscris în cursa pentru alegerile anticipate anticipate din 11 iulie șase formațiuni politice. Ulterior, membrii CEC au  stabilit ordinea prealabilă de înscriere în buletinul de vot a primilor șase potențiali concurenți electorali.

În urma tragerii la sorţi, CEC a stabilit ordinea lor prealabilă de înscriere în buletinul de vot, după cum urmează:

1.    Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE” ;
2.    Partidului Politic „Partidul Acțiunii Comune — Congresul Civic”;
3.    Blocul electoral „RENATO USATÎI”;
4.    Partidul Politic „Șor”;
5.    Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate;
6.    Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor;

Conform Codului electoral, Comisia examinează dosarele depuse și efectuează înregistrarea candidaţilor desemnaţi în decursul a cel mult șapte zile de la data primirii actelor. Ordinea de înscriere în buletin rămâne definitivă numai după înregistrarea la CEC în calitate de concurenţi electorali la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Coletele de pe Temu și alte platforme de comerț, taxate de la 1 noiembrie: Cum vor putea achita cetățenii TVA-ul
Coletele de pe Temu și alte platforme de comerț, taxate de la 1 noiembrie: Cum vor putea achita cetățenii TVA-ul
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
/VIDEO/ Momentul accidentului de lux la Stăuceni, cu implicarea unui autobuz de rută: 4 pasageri au ajuns la spital
/VIDEO/ Momentul accidentului de lux la Stăuceni, cu implicarea unui autobuz de rută: 4 pasageri au ajuns la spital
/VIDEO/ Copiii învață în grădiniță, iar școala zace în paragină: Un reportaj special, la „Întreabă Ghețu”
/VIDEO/ Copiii învață în grădiniță, iar școala zace în paragină: Un reportaj special, la „Întreabă Ghețu”
„Primele 72 de ore” de criză: Ce va cuprinde ghidul pregătit pentru familiile din Moldova
„Primele 72 de ore” de criză: Ce va cuprinde ghidul pregătit pentru familiile din Moldova

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente