Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1704: Crimeea a ajuns în beznă totală. Trump amenință cu taxe de 200%

Maia Sandu va merge într-o vizită oficială în Germania. Angela Merkel, printre oficialii cu care va avea întrevederi

sandu-merkel
17 mai 2021, ora 12:38

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua o vizită oficială la Berlin, care are loc la invitația Președintelui Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier. Despre aceasta a anunțat instituția prezidențială prin intermediul unui comunicat de presă, care precizează că vizita va avea loc în perioada 19-20 mai. 

În prima zi a vizitei, pe 19 mai, Maia Sandu va avea o întrevedere cu Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, după care cei doi șefi de stat vor susține o conferință de presă. În după amiaza aceleiași zile, Președintele Maia Sandu va avea o discuție cu Cancelara Germaniei, Angela Merkel.

Tot în cadrul vizitei la Berlin, șefa statului va participa la audieri pe tema Republicii Moldova în Comisia parlamentară pentru Afaceri Externe și în Comisia pentru Afaceri Europene, și va avea întrevederi cu deputați din fracțiunile CDU/CSU, SPD, Partidul Verde din Bundestag.

Printre oficialii de rang înalt, cu care se va întâlni Președintele Maia Sandu, este și Armin Laschet, Premierul Renaniei de Nord-Westfalia, Președintele Partidului Creștin-Democrat; Heiko Maas, Ministrul Federal al Afacerilor Externe; Annegret Kramp-Karrenbauer, Ministrul Federal al Apărării; Günther Krichbaum, Președintele Comisiei parlamentare pentru afaceri europene și Norbert Roettgen, Președintele Comisiei pentru politica externă.

Printre subiectele puse în dicuție în cadrul vizitei la Berlin sun modul în care pot fi îmbunătățite relațiile bilaterale dintre Germania și Republica Moldova, situația politică și de securitate din țară și din regiune, susținerea de care avem nevoie pentru atenuarea consecințelor pandemiei, cooperare economică mai puternică, îmbunătățirea condițiilor pentru diaspora moldovenească din Germania.

Din delegația oficială care o va însoți pe Maia Sandu în Germania fac parte Cristina Gherasimov, consilier prezidențial în domeniul politicii externe și Veaceslav Negruța, consilier în domeniul economic.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Moldova trece la ora de iarnă 2026: Când dăm ceasurile înapoi și ce riscuri ascunde schimbarea
Moldova trece la ora de iarnă 2026: Când dăm ceasurile înapoi și ce riscuri ascunde schimbarea
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
Accident cu un mort și doi răniți la Hîncești: Un șofer beat și fără permis a ajuns cu microbuzul în copac
Accident cu un mort și doi răniți la Hîncești: Un șofer beat și fără permis a ajuns cu microbuzul în copac

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente