Partidul Verde Ecologist (PVE), în fruntea căruia se află fostul ministru al Apărării Vitalie Marinuța, anunță că va participa la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent. Decizia a fost luată în cadrul Consiliului Național al formațiunii, care a avut loc pe 16 mai curent.
„După dizolvarea Parlamentului și stabilirea datei alegerilor anticipate, Biroul Permanent al PVE a inițiat repetat o serie de consultării cu partidele parlamentare și extraparlamentare de orientare democratică și proeuropeană cu scopul identificării opțiunilor de unificare a eforturilor electorale pentru a câștiga asupra forțelor corupte, antidemocratice și anti-ecologice. Cu regret, majoritatea forțelor politice au ignorat posibilitatea de dialog”, se arată într-un comunicat al formațiunii.
Precizăm că pe data de 26 ianuarie curent, Vitalie Marinuța a fost ales președinte al Partidului Verde Ecologist (PVE), iar fostul președinte, Anatolie Prohnițchi, a fost ales în calitate de Prim-vicepreședinte al Partidului.
Partidul Ecologist „Alianţa verde” din Moldova a fost constituit pe 9 aprilie 1992.





















