Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1704: Crimeea a ajuns în beznă totală. Trump amenință cu taxe de 200%

/DOC/ Cum răspunde Procuratura Anticorupție la cererea lui Ilan Șor privind recuperarea banilor din frauda bancară

sor-36
19 mai 2021, ora 09:55

După ce deputatul fugar, președinte al Partidului „Șor”, Ilan Șor, a declarat că a găsit metoda de recuperare a banilor din frauda bancară și a adresat o scrisoare în acest sens Procuraturii Anticorupție (PA), instituția i-a expediat un răspuns. Într-o scrisoare adresată avocaților lui Șor, Procuratura susține că „se află în imposibilitate de a stabili modul de abordare a solicitării date”.

Reprezentanții Procuraturii Anticorupție susțin că avocații deputatului fugar, Ilan Șor nu au menționat clar în cererea depusă în cadrul cărei cauze penale se dorește restituirea prejudiciului material.

„Urmare a verificării conținutului adresării dvs. constatăm că nici una nu este suficient de clară, așa cum ați evitat să concretizați în cadrul căreia dintre cele două cauze penale (una aflată la moment în faza de urmărire penală, iar cealaltă, aflată în examinare la Curtea de Apel Cahul) se pretinde să fie recuperat prejudiciul material. (…) În lipsa unor concretizări din partea dvs. Procuratura Anticorupție se află în imposibilitate de a stabili modul de abordare a solicitării abordate”, se menționează în scrisoarea Procuraturii Anticorupție.

Într-o postare pe o rețea socială, deputatul fugar se arată nemulțumit de răspunsul PA și îl cataloghează drept un „exemplu de cinism, ipocrizie și nepăsare din partea unei instituții care pretinde că are legea în capul mesei”.

„Acest răspuns arată o dată în plus că autoritățile, structurile abilitate, nu vor să miște un deget pentru returnarea banilor sustrași din sistemul bancar moldovenesc în bugetul de stat. Și avem dreptul să credem că nu vor să o facă pentru că îi protejează pe adevărații beneficiari ai celor care au pus mâna pe bani. Repet, acționarii băncilor lichidate în anul 2015 sunt gata să răscumpere portofoliul de credite neperformante, sunt gata returneze statului prejudiciul care i-a fost cauzat, după care ei își vor recupera sumele de la adevărații beneficiari ai devalizării sistemului bancar moldovenesc.

De ce credeți că procurorii nu găsesc timp să se vadă cu avocații mei și să discute propunerea acționarilor? Poate pentru că au primit ordine să n-o facă? Sau poate pentru că se tem că adevărul va ieși la suprafață. Un lucru este clar: cuiva îi convine să întrețină și mai departe acest mit și fac tot ce pot pentru îngropa cât mai adânc adevărul. Nu le va merge. Adevărul va ieși până la urmă la suprafață. Mai devreme sau mai târziu”, susține Șor.

La începutul lunii mai, deputatul fugar, președinte al Partidului „Șor”, Ilan Șor, a venit cu un apel către Maia Sandu și a cerut președintei Republicii Moldova să includă pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Securitate subiectul recuperării banilor din frauda bancară și să fie pusă în discuție propunerea acționarilor băncilor.

Anterior, într-o conferință video, Ilan Șor spunea că a găsit soluția de recuperare a banilor furați din sistemul bancar. În ceea ce privește beneficiarii furtului miliardului, Ilan Șor a declarat recent că este gata să depună mărturii în instanța de judecată, să conlucreze cu ancheta și să dezvăluie numele celor care se fac vinovați, după ce va fi anulat mandatul ilegal de arestare pe numele său.

În ultima perioadă, se vehiculează tot mai mult că Șor ar putea reveni în Republica Moldova pentru a participa la campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Doi deputați din partidul care poartă numele deputatului fugar, Marina Tauber și Denis Ulanov, spun că Șor ar putea participa „fizic” în cadrul campaniei. Potrivit celor doi parlamentari din Legislativul dizolvat deja, în viitorul apropiat, va putea fi asigurată prezența lui Șor, în țară, din punt de vedere juridic.

Amintim că dosarul lui Ilan Șor se află pe rol la Curtea de Apel Cahul din septembrie 2018, iar de atunci au fost amânate zeci de ședințe de judecată. În 2017, primarul de Orhei, a fost condamnat la 7 ani și șase luni de închisoare în penitenciar de tip semiînchis, fiind învinuit că ar fi obținut 5 miliarde și jumătate de dolari de la Banca de Economii, pe care le-ar fi spălat ulterior, prin firme off-shor.

Ilan Șor, care se declară nevinovat, a fugit din tară în vara anului 2019, anul în care democrații au pierdut puterea. De atunci, acesta a făcut nenumărate declarații și s-a dat cu părerea în probleme de ordin social și politic, a apărut în diferite filmulețe, a salutat cetățenii. Toate acestea, însă, în format virtual, de pe un ecran mare.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Moldova trece la ora de iarnă 2026: Când dăm ceasurile înapoi și ce riscuri ascunde schimbarea
Moldova trece la ora de iarnă 2026: Când dăm ceasurile înapoi și ce riscuri ascunde schimbarea
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
Accident cu un mort și doi răniți la Hîncești: Un șofer beat și fără permis a ajuns cu microbuzul în copac
Accident cu un mort și doi răniți la Hîncești: Un șofer beat și fără permis a ajuns cu microbuzul în copac

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente