Un centru de vaccinare împotriva COVID-19 a fost deschis pe teritoriul Pieții Centrale din Capitală. Noul centru de vaccinare este amplasat la primul etaj al centrului comercial situat pe Aleea Centrală din piață la intersecție cu aleea Bulgară.
Administrația Pieții Centrale a anunțat că punctul de imunizare va activa începând cu ora 10:00 până la 18:00.
„La inițiativa conducerii Primăriei municipiului Chișinău, procesul de vaccinare va fi realizat de cadrele medicale din cadrul Centrului Consultativ Diagnostic a Asociației Medicale Teritoriale sectorul Centru, Policlinica nr.1”, se arată în informațiile oficiale prezentate de administrație.
Astfel, persoanele care vor să se vaccineze la noul centru au nevoie doar de buletinul de identitate.
Ministerul Sănătății anunță că în Republica Moldova au fost administrate peste 250 de mii de doze de vaccin împotriva COVID-19. Astfel, peste 219 mii de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar peste 34 cu cea de-a doua doză de ser.





































