Semifabricate din carne ce contravin legislației privind siguranța alimentelor, transportate în condiții nesanitare. Asta au descoperit ofițerii Direcției investigații complexe a Inspectoratului Național de Investigație și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, care au documentat activitatea unui importator al semifabricatelor și produselor din carne de pui congelată.
Acțiunile au avut loc în cadrul măsurilor de prevenire şi contracarare a traficului ilicit de mărfuri şi produse, precum şi asigurarea respectării drepturilor consumatorilor. Prin urmare au constatat mai multe ilegalități la importul, transportarea, depozitarea și comercializarea produselor din carne.
Astfel, au fost prelevate probe și transmise la CRDV Chișinău, cu eliberarea ulterioară a rapoartelor în cadrul cărora va fi stabilită calitatea și siguranța (inofensivitatea) alimentelor.
De asemenea, s-a stabilit că produsele alimentare congelate sunt transportate pe teritoriul țării cu mijloc de transport în lipsa autorizației și utilajului frigorific, iar produsele alimentare importate și comercializate nu sunt produse din carne, dar semifabricate din carne, ce contravine legislației privind siguranța alimentelor, astfel fiind indus în eroare consumatorul final.
Consecvent, au fost stabilite și alte încălcări care urmează a fi sesizate și alte instituții pentru examinare și sancționare, conform competenței. În acest context, Inspectoratul General al Poliției și ANSA, solicită cetățenilor să fie prudenți la procurarea produselor din carne din locurile neautorizate în vederea evitării unor eventuale pericole pentru sănătate, dar și prejudicii economice considerabile.