/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

Când Platforma DA va depune actele la CEC pentru a fi înregistrată în cursa electorală din 11 iulie

20 mai 2021, ora 21:02

Platforma DA va merge săptămâna viitoare la Comisia Electorală Centrală pentru a depune actele necesare pentru înscrierea la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Anunțul a fost făcut de către deputatul Platformei DA Alexandr Slusari în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. 

„Graba strică treaba. Noi tare mult am ținut la ideea unității și din acest motiv nu ne-am grăbit. Am văzut mișcările care s-au întâmplat pe eșichierul de stânga. Am constat că toate grupările politico-criminale care mai mulți ani au concurat, acum s-au regrupat. În paralel, așteptam să vedem care va fi comportamentul pe eșichierul de centru-dreapta. Și până acum mai cred că soluția ar fi acel bloc extins”, a menționat Slusari.

„Noi am încercat să vedem dacă e posibilă ideea unității. Din câte vedem egoismul politic și dorința de a impune niște reguli au dominat. Cel mai probabil în scurt timp o să depunem lista. Este definitivată aproape 90 la sută”, a adăugat acesta.

Slusari nu a dezvăluit cine se va regăsi pe lista Platformei DA și cine va fi „cap de listă”, adăugând că „asta va decide Consiliul. Când va decide Consiliul, noi o să anunțăm. Se va regăsi echipa parlamentară, conducerea se va regăsi. Săptămâna asta trebuie să trecem formalitățile juridice”.

Precizăm că până astăzi, 20 mai, la CEC s-au înregistrat opt formațiuni politice. Este vorba de următoarele partide politice și blocuri electorale: Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE” ; Partidului Politic „Partidul Acțiunii Comune — Congresul Civic”; Blocul electoral „RENATO USATÎI”; Partidul Politic „Șor”; Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate; Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor; Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa – Надежда” și Partidul Democrat din Moldova.

Termenul limită pentru depunerea actelor în vederea înregistrării candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova este 11 iunie curent.

Conform decretului semnat de șefa statului, Maia Sandu, alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc pe data de 11 iulie curent. Maia Sandu a  dizolvat Legislativul pe data de 28 aprilie, imediat după ce Curtea Constituțională a declarat ilegală instituirea stării de urgență în Republica Moldova.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram