Pompierii din Grecia luptă a doua zi consecutiv cu flăcările izbucnite la vest de orașul Atena. Mai multe avioane și elicoptere au fost implicate pentru a veni în ajutorul echipajelor mobilizate la sol, potrivit DPA International. Flăcările au devastat o pădure de pini situată la 60 de kilometri de capitala Greciei.
Una din cauzele care îngreunează stingerea incendiului este vântul puternic. Cu toate acestea, echipajele de pompieri au reușit să stingă o serie de incendii, dar sunt îngrijorați de rapiditatea cu care s-ar putea răspândi flăcările.
Până în prezent, autoritățile estimează că aproximativ 2 000 de hectare de pădure şi mai multe case din zona rurală au fost distruse. Numeroase sate au fost evacuate de la izbucnirea incendiului miercuri seara.
Este primul incendiu major din Grecia din acest an. În ultimele zile, în sudul ţării au prevalat condiţiile de secetă, cu temperaturi urcând până la 30 de grade Celsius în numeroase locuri.




































