/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

/VIDEO/ Celelalte identități ale lui Plahotniuc și Jhashi, încă active în registrele de stat. O nouă investigație „Cutia Neagră Plus”

missing
22 mai 2021, ora 07:45

În timp ce dosarul despre dubla identitate a lui Vladimir Plahotniuc și a omului de afaceri Vaja Jhashi a fost clasat, iar actele au fost nimicite, identitățile celor doi au rămas active în registrele de stat. Este una dintre descoperirile pe care le-au făcut jurnaliștii de la Cutia Neagră Plus, care au mers dincolo de comunicatul de presă emis acum două săptămâni de Procuratura Generală și au aflat informații curioase. Întreaga investigație va fi difuzată în premieră duminică, imediat după știrile TV8, dar până atunci am reușit să aflăm câteva detalii intrigante despre anchetă.

„Am descoperit lucruri curioase despre procurorul în gestiunea căruia s-a aflat acest dosar și care încă mai are conexiuni cu Vasile Botnari, fostul director al SIS”.

Una dintre autoarele anchetei, jurnalista Stela Mihailovici, a lansat investigațiile după ce în data de 7 mai, Procuratura Generală a anunțat că dosarul în privința dublelor identități oferite de către Agenția Servicii Publice pentru Vladimir Plahotniuc și Vaja Jhashi, un prosper om de afaceri și apropiat al fostului lider PD, a fost clasat. În actele confecționate, cei doi figurau ca Novak Vladislav și, respectiv, Reznic Alexandr. În comunicat, procurorii au menționat că documentele au fost nimicite. Cu toate acestea, identitățile încă sunt active, constată jurnalista, care a făcut și un experiment încercând să-l înregistreze pe Plahotniuc-Novak la alegeri.

„O să aflați o altă curiozitate: cum în Republica Moldova este posibil ca niște identități despre care autoritățile afirmă că au fost distruse să se mai regăsească în registrele de stat ale populației”.

Întreaga investigație despre cine este procurorul care a desfășurat urmărirea penală, ce legătură are cu fostul director SIS, Vasile Botnari, dar și alte detalii curioase, vedeți DUMINICĂ SEARA, la TV8, imediat după Știri!

„Sperăm oamenii legii să decidă să desecretizeze ceva din dosar, să vină cu informații strict de la sursă despre dosar, să nu lase loc de interpretări și, având în vedere, că jurnaliștii au reușit câte ceva să decopere înseamnă că nu este atât de secret.”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram