Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1680: Explozie în Moldova, prețul alertelor și avertisment atomic. „Putin repetă cea mai mare catastrofă”

Muzeul Carnavalet din Paris, dedicat istoriei orașului, se redeschide după renovare

Reuters
25 mai 2021, ora 14:43

Muzeul Carnavalet, dedicat istoriei Parisului, îşi redeschide porţile pe 29 mai, după lucrări de renovare care au durat patru ani, publicul putând admira din nou pistoale din timpul Revoluţiei Franceze sau un pantof care i-a aparţinut reginei Maria Antoaneta, informează Reuters.

Directoarea Valerie Guillaume a declarat pentru Reuters că se aşteaptă ca muzeul, administrat de municipalitatea Parisului, să revină rapid la rutina de dinainte de COVID-19 odată cu relaxarea restricţiilor, când turiştii străini reprezentau jumătate dintre vizitatori.

Lucrările de renovare, care au costat 58 de milioane de euro, au inclus extinderea spaţiului expoziţional, inclusiv prin deschiderea unor încăperi subterane. Clădirea, situată în cartierul Marais, datează din secolul al XVI-lea şi a devenit muzeu în 1880.

Muzeul va expune 625.000 de opere de artă – multe dintre acestea scoase pentru prima dată din depozite -, printre care tablouri, casete cu produse de înfrumuseţare, servicii de ceai folosite de Napoleon, primele fotografii ale Turnului Eiffel, monede de aur din secolul al II-lea î.e.n.

Printre atracţiile principale se mai numără un canoe din Neolitic şi un gargui din secolul al XII-lea de pe catedrala Notre-Dame, raportează Agerpres.

Vizitatorii se pot de asemenea plimba printr-un dormitor reconstituit al scriitorului Marcel Proust, cu piese de mobilier originale, unde este expusă şi o haină care i-a aparţinut scriitorului.

Începând cu 19 mai, multe muzee din Franţa au început să se redeschidă după ce şi-au închis porţile în octombrie anul trecut din cauza pandemiei.

Carnavalet speră să rămână un punct de atracţie şi pentru parizieni.

”Este casa parizienilor”, a spus arhitectul Francois Roussillon, care a proiectat lucrările de restaurare. ”Este un muzeu în care poţi locui, ca şi cum ai trece pe la un prieten să iei cina. Într-o zi poţi mânca felul acesta, apoi să te întorci şi să mănânci altceva.”

Reuters

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente