Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1033: Pensionari incendiatori, amenințări de la Putin și întuneric în Abhazia. Zelenski: „Vom învinge”

/VIDEO/ Unii chișinăuieni au primit avizul de plată cu suma dublă a impozitului pe locuințe

missing
26 mai 2021, ora 22:31

O nouă lovitură pentru bugetele precare ale chișinăuienilor! Unii locuitori au găsit în cutia poștală avizul de plată a impozitului pe apartament sau casă… cu suma dublă. Mai mult, acum, cetățenii nu pot achita banii în două rate, iar termenul limită este până pe 30 iunie. Oamenii spun că au obosit deja de scumpirile bunurilor și serviciilor de tot felul, precizând că îi afectează mult, în special în această perioadă pandemică.

Lilia locuiește în scetorul Ciocana al capitalei într-un apartament cu trei camere. Femeia spune că mare i-a fost mirarea, atunci când și-a văzut factura privind impozitul pe bunurile imobile. Dacă în anii precedenți achita în jur de 300 de lei, anul acesta taxa a ajuns la circa 680 de lei. Indignată a fost și de faptul că nu va mai putea beneficia de reducerea de 15 la sută, în cazul achitării integrale a sumei, până pe 30 iunie, așa cum era în anii precedenți

Femeia spune că această majorare bate la buzunar, întrucât pandemia a afectat mult starea financiară a cetățenilor. Este nedumerită de situație și Nadejda. Și în cazul ei, prețul este dublu față de anii precedenți, când achita 419 lei. Anul acesta, însă, trebuie să plătească 912 lei.

Și această femeie susține că va fi nevoită să scoată din buzunar o sumă mai mare pentru impozitul pe garaj. Majorarea impozitului vine după ce, la finele lunii decemebrie anului trecut, Consiliul municipal Chișinău a majorat cota pentru bunurile imobiliare, lucru prevăzut în proiectul privind bugetul local pentru 2021.

Documentul a fost votat în grabă de către membrii PSRM, ȘOR, PD, dar și cei ai Partidului Unității Naționale. Consilierul socialist, Alexandru Odințov, susține că majorarea impozitului a fost justificată. „Asta-i situația” – așa a reacționat, astăzi, primarul capitalei, atunci când a fost întrebat despre dublarea sumei impozitului. Întrebat dacă și-a văzut factura sa, primarul a declarat că nu a ajuns la el, deocamdată.

Chiar și așa, acesta susține că sunt categorii de persoane, care beneficiază de scutiri în acest sens. Decizia Consiliului Municipal a fost aprobată, în urma modificărilor la legislația fiscală, votate de Parlament, în 2020, la inițiativa Cabinetului de miniștri condus de Ion Chicu.

Astfel, începând cu anul 2021, 30 iunie este termenul limită de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare și nu se mai aplică reducerea de 15% pentru achitarea până la 30 iunie a sumei integrale a impozitului calculat pe bunurile imobiliare. Printre cei care sunt scutiți de această plată se numără pensionarii, persoanele cu dizabilități din copilărie și dizabilități medii, precum și participanții la război.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.