Președintele Elveției, Guy Parmelin, a anunțat, miercuri despre oprirea negocierilor privind un acord-cadru pentru participarea la piața internă a Uniunii Europene, decizie considerată regretabilă de către Comisia Europeană. Anunţul survine după un summit desfăşurat la Bruxelles la 23 aprilie între Guy Parmelin şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care părţile nu au reuşit să-şi apropie poziţiile privind problemele litigioase.
După șapte ani de la începerea discuțiilor, Elveția a anunțat despre decizia de retragere din negocieri. „Consiliul Federal elvețian a decis că negocierile cu UE în trei domenii nu au generat soluțiile necesare. Consiliul Federal elvețian a decis oprirea negocierilor”, a comunicat președintele Parmelin, raportează Tagesschau.de.
Negocierile se referă la omogenizarea cadrului juridic pentru participarea Elveției la piața internă a UE și la instituirea unui mecanism de soluționare a disensiunilor. Retragerea Elveției din negocieri riscă să afecteze cooperarea cu UE. Deși Elveția nu este membră a Uniunii Europene, țara are o serie de acorduri comerciale bilaterale care permit accesul pe piața comunitară.
Elveția face parte din Asociația Europeană pentru Comerț Liber (EFTA) și participă la Spațiul de liberă circulație Schengen.
„Luăm cu regret hotărârea unilaterală a Consiliului Federal elvețian de a pune capăt negocierilor privind acordul-cadru UE-Elveția. Acest acord urma să fie o bază solidă pentru consolidarea și modernizarea relațiilor noastre”, a transmis Comisia Europeană, potrivit Mediafax.
????????????????Nous notons avec regret la décision unilatérale du Conseil fédéral suisse de mettre un terme aux négociations concernant l’accord cadre UE-Suisse.
Cet accord devait servir de fondement au renforcement & à la modernisation de nos relations → https://t.co/ciPFg9zEdu pic.twitter.com/SN74Os84Tt
— Commission européenne ???????? (@UEFrance) May 26, 2021
În 2020, Elveţia a exportat în UE bunuri în valoare de 108 miliarde de franci elveţieni (99 miliarde de euro), reprezentând 48,2% din totalul exporturilor sale. În aceeaşi perioadă, valoarea importurilor din UE a fost de 120 miliarde de franci elveţieni, adică 66,3% din total, potrivit Agerpres.




































