Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

Doctorul estetician din Republica Moldova, care a mutilat zeci de femei în România, trimis în judecată

Foto: Facebook
29 mai 2021, ora 17:27

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 București au trimis în judecată două persoane, respectiv pe Svetlana Serghei și pe soțul ei, ambii sub control judiciar, pentru exercitare fără drept a unei profesii sau activități, înșelăciune în formă continuată. Procurorii au date pentru 37 de fapte, scrie Digi 24.

„Inculpata este cetățean din Republica Moldova, absolventă de studii superioare în medicină, căsătorită cu inculpatul, cetățean român. Începând cu anul 2019, inculpata, beneficiind de complicitatea soțului acesteia, a efectuat intervenții estetice minim invazive în diferite locații din mun. București și din țară, aceasta nefiind înregistrată în Colegiul Medicilor din România, desfășurând profesia de medic pe teritoriul României fără drept de liberă practică în condițiile legii”, spun procurorii.

Aceasta și-a desfășurat activitatea pe raza Bucureștiului, la două adrese din sectorul 1 și la o adresă din sectorul 2.

Printre intervențiile efectuate de aceasta se pot enumera injectările cu acid hialuronic, injectările cu botox, fox eyes, proceduri cu fire COG, PDO, procedurii de tip Jaw Line pentru remodelarea feței, etc, iar pentru efectuarea intervențiilor estetice, inculpata a utilizat anestezice injectabile.

„Pentru a atrage cât mai multe cliente și pentru a le induce în eroare cu privire la calitatea sa de medic, inculpata a utilizat platformele on-line, respectiv Facebook și Instagram, unde s-a promovat ca „Dr. Lana”. Aceasta a solicitat programările doar prin intermediul aplicațiilor de telefonie mobilă, respectiv Whatsapp, Facebook Messenger, Viber, evitând convorbirile telefonice ce ar fi putut fi înregistrate. Aceasta s-a prezentat pacientelor ca medic, iar pe rețelele de socializare a menționat denumirea de medic specialist intervenții minim invazive, inducând, astfel, în eroare pacientele cu privire la dreptul de liberă practică al acesteia pe teritoriul României și crescând gradul de încredere al acestora”, mai spun procurorii.

Substanțele și materialele folosite pentru efectuarea intervențiilor estetice au fost achiziționate de către soțul său, de asemenea, inculpat în cauză. Acesta le solicita distribuitorilor transmiterea substanțelor către toate adresele la care aceasta își desfășura activitatea.

Cei doi au fost precauți în desfășurarea activității, spun procurorii, atât prin purtarea discuțiilor cu persoanele care au apelat serviciile inculpatei, dar și prin mijloacele de prevedere pe care aceștia le-au luat în momentul în care pacientele s-au prezentat la cabinetul unde falsul medic își desfășura activitatea.

Sumele de bani încasate ca urmare a procedurilor de înfrumusețare au fost încasate doar în numerar atât de falsul medic, cât și de soțul ei, mai spun procurorii.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 18 noiembrie 2019 – 4 decembrie 2020, Svetlana Serghei a efectuat intervenții chirurgicale estetice minim invazive asupra a 52 de persoane, dintre care 37 au spus, ulterior, că au fost induse în eroare și s-au constituit parte civilă în procesul penal.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ La doar 16 ani, a creat site-ul care îi ajută pe elevi: Alexandra Grosul vrea să facă școala mai accesibilă
/VIDEO/ La doar 16 ani, a creat site-ul care îi ajută pe elevi: Alexandra Grosul vrea să facă școala mai accesibilă
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
Atac ucrainean masiv asupra orașului Belgorod: Cel mai mare mall și zeci de blocuri, avariate
Atac ucrainean masiv asupra orașului Belgorod: Cel mai mare mall și zeci de blocuri, avariate

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente