/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Explozii, ajutor UE și pericol atomic. Zelenski: „Teroarea trebuie învinsă complet și peste tot”

Accident cumplit într-un sat din stânga Nistrului. Un copil de două luni a murit după ce două mașini s-au ciocnit

missing
30 mai 2021, ora 18:54

Accident cumplit în Caragaș, o localitate situată în stânga Nistrului, în raionul Slobozia. Un copil de doar două luni a murit după ce două mașini s-au ciocnit violent, iar în rezultatul impactului, una s-a răsturnat. Alte opt persoane au fost rănite. 

Tragedia s-a produs duminică, 30 mai. Potrivit oamenilor legii transnistreni, șoferul unui automobil de model Toyota Yaris, care avea la bord un pasager, nu ar fi cedat trecerea unei Toyota Yaris. Impactul dintre cele două vehicule a fost atât de violent încât una dintre ele a fost proiectată pe trotuar, unde s-a răsturnat.

Din nefericire, în acel moment, pe trotuar se aflau două femei cu copii mici în cărucioare. Mamele și bebelușii lor au fost grav răniți. Copilul în vârstă de doar două luni a murit la Institutul Mamei și Copilului, iar cel de un an este internat în secția de Chirurgie a aceleiași instituții medicale.

Poliția a pornit o anchetă. Preliminar, cei doi bărbați care se aflau Toyota Yaris erau în stare de ebrietate alcoolică. Aceștia refuză să recunoască care dintre ei se afla la volan.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram