Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

Investiții în infrastructură și reformarea justiției. Cum vor fi redirecționate cele 600 mln de euro oferite de UE

Foto: Pexels
04 iunie 2021, ora 12:14

A fost anunțat cum vor fi redirecționate cele 600 milioane de euro oferite de Comisia Europeană pentru redresarea economică a Republicii Moldova. Banii vor fi distribuiți atât în formă de granturi cât și credite investiționale. 

Șefa statului Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu directorul general-adjunct pentru Politica de vecinătate și negocierile de extindere, Katarína Mathernová, în urma căreia a anunțat cum vor fi redirecționate aceste sume.

• Din cele 600 de milioane de euro, circa 220 de milioane sunt planificate pentru gestionarea corectă a banilor publici, așa cum ați menționat și dumneavoastră.
• Pentru al doilea pilon, cel care prevede susținerea întreprinderilor mici și mijlocii și a proiectelor în comunitățile noastre, sunt planificate în jur de 100 de milioane de euro.
• Pentru al treilea pilon ce prevede investiții în infrastructură vorbim despre o sumă de 230 de milioane de euro. Vreau să menționez aici că în acest pilon sunt prevăzute și măsuri pentru conservarea râului Nistru și gestionarea mai bună a resurselor de apă. Vă amintesc că aceasta a fost solicitarea noastră concretă și în timpul discuțiilor pe care le-am avut în ianuarie, în cadrul vizitei la Bruxelles.
• Pentru următorul pilon, pilonul patru, care presupune sprijin pentru educație, sunt planificate 25 de milioane de euro.
• Pentru pilonul care ține de reformarea justiției, de combaterea corupției, de consolidarea capacității instituțiilor statului în acest sens sunt planificate 25 de milioane de euro.

Republica Moldova este singura țară din Parteneriatul Estic care beneficiază de un asemenea program de recuperare economică.

„Reforma justiției și lupta împotriva corupției sunt principalele așteptări pe care le are Uniunea Europeană în raport cu noi. Și acestea sunt și principalele așteptări ale cetățenilor Republicii Moldova”, a reiterat Maia Sandu.

Menționăm că planul stabilește un program de intervenții și investiții în sumă totală de până la 600 de milioane euro pentru țara noastră, ce va fi realizat în perioada 2021-2024, în strânsă cooperare cu statele membre ale Uniunii Europene și instituțiile financiare internaționale, prin intermediul Echipei Europa și cu participarea investitorilor privați.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente