Mai bine mai târziu decât deloc. Deși oficial, ziua copiilor a trecut, mai multe evenimente dedicate lor s-au desfășurat astăzi. Micuții au avut parte de multă distrație și voie bună. În parcurile capitalei s-au organizat ateliere de creație, iar copiii au desenat pe asfalt. În Piața Marii Adunări Naționale, cei mici au avut ocazia să picteze chiar pe un troleibuz, iar în pauzele dintre activități au făcut turul orașului, staționând la cele mai deosebite locuri istorice.
Locuitorii capitalei au profitat de vremea însorită de astăi și au ieșit în parcuri unde au recuperat ziua copiilor, care a fost ratată în acest an din cauza timpului ploios. Astfel, evenimentele dedicate celor mici s-au desfășurat astăzi, iar buna dispoziție, înghețata și zâmbetele copiilor au fost la ordinea zilei.
Activitățile dedicate zilei internaționale a copiilor sunt în toi iar, Piața Marii Adunări Naționale este plină de culoare. Copii aici au desenat dar și au avut totodată ocazia unică de a picta un troleibuz.
Și părinții s-au bucurat că au avut unde petrece timpul cu cei mici, iar ideea de a picta un troleibuz li s-a părut una originală. Iar în timp ce unii copii colorau, alții au făcut turul orașului cu troleibuzul. Pe durata călătoriei, acesta staționa la monumente sau clădiri istorice, iar ghidul le povestea informații captivante copiilor.
Amintim că din cauza vremii ploiase, primăria Capitalei a reprogramat activitățile dedicate Zilei internaționale a Copiilor pentru astăzi. Ziua Copiilor este marcată anual la 1 iunie.




































