La doar 43 de ani, a rămas fără vedere. I s-a întâmplat unui bărbat care, cu ceva timp în urmă, a aflat că are cancer la ochiul stâng. A mers la medic și a fost sfătuit să-și facă o intervenție, însă nu la ochiul bolnav, dar la cel sănătos, pentru a i se îmbunătăți vederea, așa că bărbatul a acceptat. Ghinion însă. În timpul intervenției, i-a fost înlăturat ochiul drept, cel cu care vedea. Acum, omul este disperat și nu găsește cuvinte, pentru a-și exprima dezamăgirea, iar toate explicațiile medicilor nu au nicio valoare, spune el, deoarece nimic nu-i mai poate reface vederea. Reprezentanții Spitalului Sfânta Treime, unde bărbatul a fost operat, spun că profesorul care a făcut intervenția, are toate argumentele că anume așa trebuia de procedat.
Valeriu Blanari din satul Blanești, raionul Criuleni, care demult nu mai vedea cu ochiul stând, povestește că, în luna aprilie, a observat că îi scade vederea și la ochiul drept, așa că s-a adresat la medici. Aceștia i-ar fi spus că are cancer la ochiul stâng și că va trebui să îl înlăture, iar pentru a-i fi îmbunătățită vederea, ochiul drept va trebui să fie operat. Acesta a fost îndrept la Spitalul Sfânta Treime din Capitală, unde a fost supus la mai multe serii de controale la ochi.
„Niște doamne acolo au luat și m-au controlat la ochiul stâng, la ochiul drept, la niște aparate. Mi-au pus niște ochelari, mi-au schimbat acele sticle, parcă vedeam mai bine, încă mă bucuram că poate o să-mi facă ceva să văd măcar cu dreptul. Dacă pe stângul mi-l înlătură, mi-l înlătură, nu am încotro”.
Bărbatul mai spune că decizia de a-i fi înlăturat ochiul drept a fost luată în mare grabă. Medicii ar fi constatat, în urma analizelor făcute că, de fapt, ochiul drept are probleme și mai mari decât stângul, însă despre acest lucru bolnavului nu i s-ar fi comunicat. În aceste condiții, Valeriu Blanari a căzut de acord să fie operat, în speranța că asta îi va sigura o vedere mai bună la ochiul drept. De aceea, a avut un adevărat șoc, atunci când a aflat că, în timpul intervenției, i-a fost înlăturat ochiul cu care vedea. Bărbatul spune că, în acel moment, practic, și-a pierdut vocea.
„Mi-au spus mai mulți medici, că stângul mi-l înlătură, dar dreptul mi-l operează, ca să văd cât de cât. M-au întrebat pe masa de operații care ochi îl operăm. Eu am spus că dreptul, cum și mi s-a spus. A doua zi, îi spun domnule profesor, ați spus că operăm, el a spus că asta la noi se cheamă operație. Dacă era vorba de înlăturare, eu nici nu mă mai dădeam să-l înlăture”.
Acum, Valeriu Blanari este foarte indignat că medicul i-a înlăturat ochiul cu care vedea, fără a-i cere acordul și fără să-i contacteze rudele.
„Domnului profesor să-i fie rușine. Spune că am trei frați și trei surori și nu m-a susținut nimeni, dar acolo la ei, ca la închisoare: nu dau voie la nimeni să intre. Cum să mă susțină? Am rămas șocată să rămână omul acesta în viață tânăr fără ochi”.
Am solicitat un comentariu de la reprezentanții Spitalului Sfânta Treime din Capitală vizavi de acest caz, la care ni s-a spus că profesorul care l-a operat pe Valeriu Blanari are toate dovezile care îi argumentează intervenția. În plus, potrivit lor, globul ocular, care i-a fost sustras bărbatului, a fost supus unor analize histologice, iar acestea, potrivit celor de la spital, vor putea oferi temei și pentru alte explicații.