/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

ANRE cere petroliștilor să anuleze prețurile majorate nejustificat până la sfârșitul zilei

16 iunie 2021, ora 16:40

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a constat că majorările prețurilor pentru comercializarea produselor petroliere efectuate de către agenții economici în perioada 14-16 iunie curent sunt în afara cadrului legal. Astfel, ANRE obligă titularii de licențe care activează pe piața produselor petroliere să anuleze prețurile majorate nejustificat.

Într-un comunicat de presă, ANRE notează că, odată cu intrarea în vigoare, la data de 14 iunie 2021 (ora 00:00), a modificărilor la art. 4 al Legii nr. 461/2001 privind piața produselor petroliere, titularii de licențe urmează să stabilească prețurile în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, elaborată și aprobată de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, ținând cont de Normele generale de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere principale stabilite în Anexa nr. 2 la Lege.

Astfel, preţurile de comercializare a produselor petroliere stabilite până la data de 13 iunie 2021 (ora 24:00) nu pot fi majorate de către vânzători, până la intrarea în vigoare a noii Metodologii aprobate de ANRE, care în prezent se află în proces de înregistrare de stat la Ministerul Justiției, conform art. 17 al Legii nr. 174/2017 cu privire la energetică.

În scopul contracarării fenomenului modificărilor ilegale a prețurilor de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere cu încălcarea prevederilor legale, ANRE a obligat toți titularii de licențe care au majorat prețurile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat începând cu ora 00:00, data de 14.06.2021, să le anuleze până ora 24:00, data de 16.06.2021.

ANRE mai spune că, au fost atenționați, repetat, toți titularii de licențe care activează pe piața produselor petroliere, că prețurile stabilite până la data intrării în vigoare a Legii nr. 54/2021 pentru modificarea Legii privind piaţa produselor petroliere nr. 461/2001 (14 iunie 2021, ora 00:00) nu pot fi majorate. În caz contrar, ANRE va iniția procedura de suspendare a licențelor în conformitate cu art. 16 alin. (3) din Legea privind piața produselor petroliere nr. 461/2001 în privința titularilor de licențe care nu se vor conforma obligațiilor impuse în hotărâre.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram