Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

/VIDEO/ Noi detalii despre cazul fetei de 13 ani care a murit după ce a fost găsită inconștientă în Parcul Valea Trandafirilor. Ce spun polițiștii

adolescenta-2
16 iunie 2021, ora 21:31

Fata de 13 ani, găsită inconștientă lângă o clădire părăsită din Parcul Valea Trandafirilor din Capitală, a decedat pe patul de spital, în această dimineața. Timp de două zile, aceasta s-a aflat în comă, a precizat purtătorul de cuvânt al instituției medicale în care aceasta era internată. Totuși, aceasta nu a putut să ne spună cauza exactă a decesului, însă a precizat că adolescenta suferise mai multe traumatisme, care ar fi fost caracteristice căderii de la înălțime. Tot astăzi, Poliția a intensificat investigațiile pe acest caz, iar zona unde a fost găsită adolescenta a fost cercetată de către polițiștii din cadrul Laboratorului de Criminalistică.

Două mașini ale Poliției din cadrul Laboratorului Criminalistic s-au aflat, astăzi, pe teritoriul fostului Centru de Tineret, Iurii Gagarin, acolo unde a fost găsită inconștientă fata de 13 ani.

Între timp, polițiștii au cercetat atât interiorul clădirii, cât și zona din jurul acesteia, iar presa nu a fost lăsată să se apropie.  Oamenii legii nu ne-au oferit detalii nici după aproximativ o oră de cercetări.

Ofițera de presă de la Poliția Capitalei a precizat pentru TV8 că, pe acest caz, a fost inițiat un proces penal, în cadrul căruia s-a stabilit că, pe acoperișul clădirii, au fost identificate anumite lucruri, care urmează a fi prezentate membrilor familiei, pentru a spune dacă aparțin sau nu victimei. Nu se știe dacă au fost sau sau nu identificați anumiți suspecți pe acest caz.

NATALIA STATI, OFIȚERĂ DE PRESĂ, IP CHIȘINĂU: „La moment, este inițiat un proces penal, în cadrul căruia se acumulează toate materialele. În dependență și de rezultatele expertizelor care au fost dispuse în acest caz, urmează a fi stabilite circumstanțele”.

În această dimineață, adolescenta s-a stins pe patul de spital, după ce s-a aflat în comă timp de două zile. Chiar și așa, purtătorul de cuvânt al instituției medicale în care a fost internată nu ne-a putut spune, care este, totuși, cauza oficială a decesului, însă a precizat că traumele pe care le-a primit ar fi caracteristice căderii de la înălțime.

Am încercat să aflăm mai multe detalii pe acest caz de la Marcel Cimbir, procuror-șef al Procuraturii municipiului Chișinău, Botanica, însă acesta nu ne-a răspuns la apel. Între timp, clădirea fostului Centru de Tineret, Iurii Gagarin, unde a fost găsită în stare inconștientă fata de 13 ani, nu reprezintă astăzi decât o ruină.

Chișinăuienii care locuiesc în preajmă spun că aici își găsesc refugiu mai mulți tineri, care consumă alcool și se droghează.

Mai mult decât atât, recent, locatarii unui bloc de locuit de pe strada Melestiu au depus o plângere la Poliție, în care le cer oamenilor legii să ia măsuri, întrucât se tem pentru viața și sănătatea loc, dar în special – a copiilor. Nu se cunoaște, însă, la ce etapă se află investigațiile pe acest caz. Am încercat să aflăm un comentariu de la pretorul sectorului Botanica privind măsurile pe care le-a întreprins instituția în acest sens, însă Diana Guba ne-a scris că nu se află în țară.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
/VIDEO/ Școala promisă acum 12 ani zace în paragină: La Cigîrleni, elevii învață în grădiniță și merg la WC în curte
/VIDEO/ Școala promisă acum 12 ani zace în paragină: La Cigîrleni, elevii învață în grădiniță și merg la WC în curte
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/LIVE/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/LIVE/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente