La întoarcerea din Italia, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua luni, 21 iunie, o vizită oficială în Polonia, la invitația omologului său.

La Varșovia, șefa statului va avea o întrevedere cu președintele Poloniei, Andrzej Duda, după care vor avea loc discuții plenare ale delegațiilor celor două state. La finalul întrevederii, cei doi șefi de stat vor face declarații de presă.

În aceeași zi, Președinta Maia Sandu se va întâlni cu Mareșalul Seimului polon, doamna Elżbieta Witek, și cu Mareșalul Senatului polon, domnul Tomasz Grodzki.

Precizăm că, în perioada 18-20 iunie curent, Maia Sandu întreprinde o vizită oficială în Italia, la invitația omologului său italian.