/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Anticipatele 2021: Alegătorii pot solicita certificat pentru drept de vot până pe 10 iulie

22 iunie 2021, ora 08:26

Persoanele, care în ziua alegerilor, nu se vor afla în localitatea în care au domiciliu sau reşedinţă valabilă, pot solicita de la biroul electoral al secţiei de votare un certificat pentru drept de vot. Acesta va permite alegătorilor să voteze în orice altă secţie de votare de pe teritoriul ţării, pe lista electorală suplimentară, anunță Comisia Electorală Centrală. 

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, certificatul pentru drept de vot se eliberează de biroul electoral al secției de votare unde este arondat conform domiciliului sau reședinței valabile până la data de 10 iulie 2021, inclusiv.

Certificatul pentru drept de vot se eliberează la prezentarea actului de identitate ce atestă domiciliul sau reședința alegătorului în raza secţiei de votare respective.

La momentul de finalizare a procedurii de actualizare a listelor electorale, în Registrul de Stat al Alegătorilor sunt înscriși 3 282 837 cetățeni cu drept de vot, au anunțat reprezentanții CEC.

Din numărul total de alegători: 

  • 2 786 446 sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II din țară;
  • 237 700- nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării;
  • 258 691- cetățenii cu drept de vot care au domiciliu înregistrat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituţionale ale Republicii Moldova.

Listele electorale au fost tipărite și transmise autorităților administrației publice locale și birourilor electorale ale secțiilor de votare.

Alegerile parlamentare anticipate vor avea loc pe data de 11 iulie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram