Premierul israelian Benjamin Netanyahu a calificat joi drept „antisemită" decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emite un mandat internaţional de arestare împotriva sa şi a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant. Netanyahu se consideră victima unui nou „proces Dreyfus", relatează AFP, potrivit Agerpres și Digi24.
„Decizia antisemită a Curţii Penale Internaţionale este comparabilă cu un proces Dreyfus de astăzi, care se va încheia în acelaşi mod”, conform unui comunicat al biroului premierului israelian Benjamin Netanyahu.
Condamnat pentru spionaj, degradat şi trimis în colonie penitenciară la sfârşitul secolului al XIX-lea, în Franţa, căpitanul evreu Alfred Dreyfus a fost exonerat şi reabilitat câţiva ani mai târziu. Anterior în cursul zilei de joi, ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a spus că CPI „şi-a pierdut orice legitimitate" prin emiterea acestor „ordine absurde".
„Aceasta este o zi neagră pentru (CPI), care şi-a pierdut orice legitimitate de a exista şi de a acţiona", a scris Saar pe contul său de pe platforma X.
De partea cealaltă, Hamas a salutat joi emiterea de mandate de arestare de către CPI pentru Netanyahu şi Gallant, spunând că este „pas important spre justiţie".
„Acesta este un pas important către justiţie, care le poate permite victimelor să obţină despăgubiri, dar poate rămâne modest şi simbolic dacă nu este pe deplin susţinut de toate ţările din lume", a declarat într-un comunicat Bassem Naim, membru al biroului politic al Hamas.
El nu menţionează însă mandatul de arestare anunţat de CPI simultan împotriva lui Mohammed Deif, şeful aripii armate a mişcării islamiste palestiniene. CPI, cu sediul la Haga, a emis joi mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, fostul său ministru al apărării Yoav Gallant şi şeful aripii militare a Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii.