/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Fostul administrator special al Unibank, cercetat în dosarul „fraudei bancare”, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile

missing
25 iunie 2021, ora 10:04

La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a dispus plasarea în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile a fostului administrator special al Unibank.

Demersul procurorilor admis de către judecători face parte din dosarul denumit generic „frauda bancară”, pe segmentul eliberării a peste 5 milioane de euro din contul garanțiilor bancare din 2015, în cadrul administrării speciale a Unibank.

Reamintim, persoana a fost reținută urmare a perchezițiilor la domiciliul și în biroul de serviciu al acesteia din cadrul Băncii Naționale a Moldovei. Telefoanele, calculatoarele și alți purtători de informații electronice, ridicate în cadrul perchezițiilor, urmează a fi supuse expertizării.

Potrivit legii, infracțiunea de care persoana este învinuită se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 ani și 15 ani.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram