Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1002: Scenariu negru, vecin nebun și escaladare clară. Rusia a lovit cu racheta intercontinentală

/VIDEO/ Rânduri la filialele ASP. Pentru că programările online nu sunt disponibile, oamenii așteaptă cu orele la coadă

missing
26 iunie 2021, ora 07:45

Sunt nevoiți să stea în rând ore în șir, pentru a-și perfecta actele. Întrucât programările online sunt disponibile abia peste câteva săptămâni, unii oameni, care nu-și pot permite să aștepte, vin să stea în rând fizic. Ghinion, însă, și aici! Prioritate au cei care depun actele la urgență, după care cei programați si abia după asta sunt deservite persoanele care nu se încadreză în primele două categorii. Și în timp ce oamenii stau ore în șir și așteaptă să fie deserviți, angajații nu prea se grăbesc să elibereze clienții. Astfel, lor nu le rămâne decât să apeleze la metoda veche: vin cu noaptea în cap, pentru a prinde rând.

La unul din centrele multifuncționale din Chișinău, din discuțiile cu oamenii, am aflat că aici este locul, unde se toacă timpul. Unii ne-au povestit că au fost nevoiți să vină cu noaptea în cap, pentru a ocupa un loc mai în față, ca să nu aștepte ore în șir, pe arșiță.

„Eu vă spun cinstit, chiar m-am emoționat puțin și le-am spus ce înseamnă asta? Stau casele libere, uitați-vă câte locuri libere și nimic emoții. Ce să însemne asta? Ei au început să explice ce explicau, dar totuși multe case stau goale, foarte multe stau goale”.

„Am stat de la 7 până la 10 și la 10 jumate am intrat”.

„Eu am venit la 7 azi, ca să ocup rând”.

Întrucât nu ni s-a permis să intrăm cu camera în sediu, reporterul nostru a suprins imagini din interiorul Centrului Multifuncțional cu camera ascunsă, invocând că are nevoie de acte de identitate. Acolo, am găsit mulți oameni care așteptau în rând. Și cei de la Servicul de pază ne-au confirmat că va trebui să ne înarmăm cu multă răbdare, pentru că așteptarea va fi lungă.

„Da cam pe la ce ora credeți că o să mă ajungă? – Nu știu să vă spun, e foarte mult. Programații și urgența trec în primul rând, iar aceștia – în al treilea rând. – Într-al treilea rând? Credeți că voi reuși azi sau rămân pe mâine? – Cred că da”.

Am mers la o altă filială a Agenției de Servicii Publice, dar am găsit coadă și acolo. Oamenii ne-au spus că ori să vii la urgență, ori să ai programare din timp, oricum trebuie să aștepți ore bune în rând. La fel, aceștia s-au arătat nemulțumiți și de faptul că programările online se pot face abia peste o săptămână.

„ – Se așteaptă programare online, după care iar vii și aștepți. Mult, foarte mult se așteaptă. – Peste cât timp a fost programarea online disponibilă? – Disponibilă la șase – șapte zile, cam așa”.

„Din momentul primirii talonului pentru eliberarea actelor în regim de urgență la trei ore, stau deja de 30 de minute. Au trecut abia 2 oameni, iar înaintea mea mai sunt încă șapte oameni. Asta înseamnă că eu undeva încă două ore va mai trebui să stau în rand aici, chiar dacă este cel mai urgent serviciu de obținere a pașaportului”.

„ Aproape trei mii de lei pentru asta cer dar totul merge destul de încet”.

Tot cu camera ascunsă am reușit să filmăm, cum în această instituție, la unele ghișee, deși angajații erau liberi, aceștia nu deserveau persoanele care stăteau în rand. Mai exact, din cele opt ghișee disponibile, doar la trei se deserveau clienții. Am încercat să discutăm cu responsabilii de la aceste două centre, însă am fost direcționați către Servicul de presă al Agenției. Aceștia, la rândul lor, ne-au spus că vor reveni cu informații, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.