/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 800: Lupte grele, permisiunea Londrei și ironia Rusiei. Oficial SUA: Războiul nu se va încheia curând

Cei doi moldoveni decedați pe șantierul din Belgia erau naș și fin. Corpurile neînsuflețite, recuperate după ore lungi de căutări

missing
28 iunie 2021, ora 16:22

Cei doi moldoveni care au decedat după ce o școală aflată în construcție din Belgia s-a prăbușit erau naș și fin. Mihail Bălan, originar dintr-o localitate din raionul Căușeni și nașul său, munceau împreună, pe același șantier, de mai mulți ani. 

Nunta finului, care avea doar 29 de ani, urma să aibă loc vara aceasta, transmie Studio – L. În ianuarie, revenise în țară pentru cununia civilă, iar ulterior, și-a luat soția cu el în Belgia, le-a povestit sora bărbatului jurnaliștilor locali.

Corpul neînsuflețit al unuia dintre ei a fost scos de sub ruine tocmai după 12 ore de căutări, iar al altuia tocmai după 24 de ore.

Cadavrele celor două victime ale tragediei, în urma căreia au murit în total patru oameni, iar opt au fost grav răniți, au ajuns sâmbătă acasă, iar duminică au fost înmormântați.

Potrivit rudelor, autoritățile belgiene au asigurat cheltuielile de transport.

Amintim că doi moldoveni au murit, iar altul a fost grav rănit după ce sediul unei școli în proces de construcție s-a prăbușit. Deocamdată, nu se cunosc cauzele prăbușirii clădirii. Cert este că primul care a cedat a fost etajul superior. Construcția fusese inspectată în aceeași zi, de un grup de oficiali. Inspecția a avut loc cu doar trei ore înainte de producerea tragediei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram