Ambasada României în Republica Moldova informează că au fost modificate procedura de eliberare a acordului șefului misiunii diplomatice, oficiului consular, precum și programul de lucru, pentru a veni în sprijinul persoanelor care solicită depunerea jurământului de credință față de România la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC).
În aceste condiții, noua procedură pentru eliberarea acordului nu mai este condiționată de locurile alocate de către ANC pentru misiunile diplomatice și oficiile consulare. După obținerea acordului șefului misiunii diplomatice, persoanele trebuie să se adreseze direct la ANC în vederea obținerii unei programări la sesiunile organizate la sediul din București, mai spun reprezentanții misiunii diplomatice.
1. Persoanele care pot depune jurământul de credință la sediul ANC:
- Cele care au solicitat redobândirea cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate, având ca temei legal art. 11 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, iar ulterior au optat pentru stabilirea domiciliului în România;
- Cele care doresc menținerea domiciliului în străinătate, dar solicită depunerea jurământului la București.
2. Condiții pentru depunerea jurământului de credință la ANC:
- Persoanele enumerate mai sus pot depune jurământul de credință, în termenul prevăzut de lege și la sediul ANC din București, cu acordul șefului de misiune sau al oficiului consular din Republica Moldova.
- Acordul șefului de misiune pentru depunerea jurământului de credință la sediul ANC este emis de către Secția consulară a Ambasadei României la Chișinău exclusiv în baza unei programări prealabile, obținute prin intermediul portalului extern www.econsulat.ro, în baza cererii online transmise spre pre-validare cu opțiunea depunerii jurământului de credință la ANC.
- Pentru procesarea cererii de către Secția consulară sunt necesare aceleași documente ca cele solicitate în vederea programării pentru depunerea jurământului de credință față de România la sediul misiunii diplomatice.
Potrivit informațiilor, cererile online pentru depunerea jurământului de credință vor fi programate de către Secția Consulară, cu respectarea ordinii cronologice a datei de transmitere a acestora. Astfel, data și ora programării vor fi trimise automat de sistem la adresa de e-mail care a fost folosită pentru crearea contului de utilizator pe portalul econsulat.ro.
Începând cu data de 5 iulie 2021, programul de lucru cu publicul se va desfășura astfel:
LUNI
08:00 – 13:00
14:00 – 16:00
SESIUNI DEPUNERE JURĂMÂNT DE CREDINȚĂ
MARȚI – VINERI
08:00 – 13:00
14:00 – 16:00
ELIBERAREA ACORDULUI ȘEFULUI MISIUNII DIPLOMATICE
MARȚI – JOI
14:00 – 16:00
PRELUARE ACTE NOTARIALE, ACTE DE STARE CIVILĂ, PAȘAPOARTE, VIZE
LUNI – JOI
08:00 – 13:00
14:00 – 16:00
ELIBERARE DOCUMENTE STARE CIVILĂ, VIZE, PAȘAPOARTE
MARȚI – JOI
08:00 – 13:00