Accident grav la Hâncești! Trei persoane au ajuns la spital după ce două mașini au căzut într-o groapă pe un drum aflat în reparație. Două dintre victime sunt minore.
Totul s-a întâmplat duminică seară, în jurul orei 22:40, pe traseul R – 34 la ieșire din satul Mereșeni. Potrivit poliției, cele două automobile, un „Opel Astra” și „Peugeot” se deplasau pe aceeași bandă de circulație. Ambii șoferi ar fi ignorat cerințele de pe indicatoarele rutiere și au ajns cu mașinile în groapă.
În urma accidentului, șoferul mașinii „Opel Astra”, un bărbat în vârstă de 46 de ani și doi pasageri ai acestuia, ambii de 17 ani, au fost tranpsportați la spitalul de la Hâncești, pentru îngrijir medicale. Tânărul de 26 de ani aflat la volanul automobilului de model „Peugeot” și pasagerul acestuia, de 18 ani, nu au avut de suferit.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul Drager, care a arătat o concentrație de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.
Pe acest caz, polițiștii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.