/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 798: Sânge la Odesa, ordinul lui Șoigu și îndemn din SUA! Rusia se laudă cu o lovitură grea

/VIDEO/ Un membru al Partidului Regiunilor, care ținea greva foamei în fața Guvernului, a fost preluat de o ambulanță

missing
08 iulie 2021, ora 11:00

Un membru al „Partidului Regiunilor”, care protesta în fața Guvernului a doua zi, a fost luat de ambulanță în această dimineață după ce și-a pierdut cunoștința. Aceștia au declarat greva foamei în semn de susținere față de angajații de la Întreprinderea de Stat Calea Ferată a Moldovei (CFM), care de mai bine de jumătate de an nu și-au primit salariile.

Despre aceasta a anunțat liderul formațiunii, Alexandr Kalinin, care a precizat că în continuare va protesta în Piața Marii Adunări Naționale.

„Vicepreședintelui formațiunii i s-a făcut rău și am chemat ambulanța, iar Alexandr a fost luat la spital. Pe așa caniculă i s-a făcut rău, mai ales că nu demult a avut un atac de cord. Noi însă răbdăm, menținem poziția deja a treia zi și cerem autorităților să achite salariile angajaților de la Calea Ferată”, a declarat Kalinin într-o conferință de presă organizată chiar în PMAN.

Liderul „Partidului Regiunilor”, Alexandr Kalinin, care candidează pentru fotoliul de deputat, spune că a decis, în acest mod, să-și manifeste sprijinul față de angajații de la Calea Ferată, care de mai bine de jumătate de an nu și-au primit salariile. El spune că astfel vrea ca informația să ajungă la urechile autorităților.

Întrebat de ce abia acum, în prag de alegeri, a decis să-i susțină pe angajații CFM, deși problema nu e de azi și nici de ieri. Alături de Kalinin se află câțiva susținători și membri de partid, care și-au amenajat corturi în fața Guvernului.

Între timp, Kalinin susține că a încercat să discute cu cineva din Guvern, însă nu a reușit. Acesta mai spune că va continua să stea aici, atâta timp cât îi va permite sănătatea.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram