/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

/DOC/ Miniștrii care din motive de boală au absentat la ședința Guvernului din 7 iulie, au fost prezenți cu o zi înainte la o altă ședință

missing
09 iulie 2021, ora 13:51

Deși în cadrul ședinței Guvernului din 7 iulie, unde Cabinetul de Miniștri urma să aprobe alocarea altor 22 de milioane de lei pentru alegerile anticipate din 11 iulie, mai mulți miniștri au lipsit, unii invocând motive de boală. Cu o zi înainte, unii dintre ei au participat cu o zi înainte, unde au aprobat agenda ședinței de la care au absentat. Cel puțin asta reiese din procesul verbal al ședinței care a intrat în posesia TV8. 

Potrivit actului, la ședință au participat Olga Cebotari, viceprim-ministra pentru Reintegrare, ministra Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa, ministrul Apărării, Victor Gaiciuc și ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu. Toți patru au absentat la ședința din 7 iulie din motive de boală.

„După cum vedeți, sunt prezenți doar doi membri ai Cabinetului de Miniștri, subsemnatul și bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah. În ceea ce privește absența celorlalți colegi, din câte am fost informat până la ora actuală, domnul general Gaiciuc se află în Spitalul Militar, ministrul Pavel Voicu, începând cu ziua de ieri, este pe foaie de boală, ministra educației, Lilia Pogolșa, lipsește din motive de sănătate, ministrul Agriculturii, Ion Perju, se află în teritoriu. Iar viceprim-ministra pentru Reintegrare, Olga Cebotari, și ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi nu a venit cu nici un motiv al absenței. Prin urmare constatăm lipsa cvorumului și imposibilitatea adoptării deciziilor”, a declarat premierul interimar, Aureliu Ciocoi.

Ulterior, cu o reacție pe pagina sa de Facebook, viceprim-ministra pentru Reintegrare, Olga Cebotari a precizat că în dimineața zilei în care era anunțată întrunirea Cabinetului de Miniștri a fost diagnosticată cu faringită.

„Aș dori să vin cu anumite precizări referitor la faptul că a fost vehiculată informația greșită, că aș fi lipsit nemotivat de la ședința de Guvern. Azi dimineață, în urma consultării medicului de familie, am fost diagnosticată cu faringită și am primit concediu medical. Din această cauză nu am putut să fiu prezentă la ședința de Guvern care a fost anunțată astăzi”, a scris Olga Cebotari.

Și ministrul Apărării, generalul Victor Gaiciuc a fost prezent a doua zi la evenimentul oficial prin care un nou contingent al Armatei Naţionale a fost detașat în operaţiunea de menţinere a păcii KFOR din Kosovo.

Precizăm că, ședința Guvernului din 7 iulie, unde pe ordinea de zi au fost incluse cinci subiecte, printre care și solicitarea Comisie Electorale Centrale (CEC) de alocare a sumei de 22,4 milioane de lei, bani suplimentari, pentru alegerile din 11 iulie, nu a avut loc din lipsă de cvorum.

Totuși, premierul interimar, Aureliu Ciocoi a dat asigurări că „Guvernul aflat în demisie va face tot posibilul să vireze suma de 22,4 milioane de lei către CEC, sau până la data alegerilor, 11 iulie, sau imediat după 11 iulie”. Totodată, șeful Executivului a anunțat o nouă tentativă de convocare a ședinței în după-amiaza zilei de vineri, 9 iulie, unde aceleași subiecte urmează a fi discutate.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram