/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/DOC. VIDEO/ CCM decide dacă controlul inițiat de ANI în privința Domnicăi Manole este constituțional

09 iulie 2021, ora 10:22

Înalta Curte examinează sesizarea depusă de către deputatul Sergiu Litvinenco, tot el candidat la anticipate din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), prin care a cerut să fie declarat neconstituțional un articol cu privire la ridicarea mandatului judecătorului Curții Constituționale (CCM) din legislație. Asta după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat un control în privința președintei CCM, Domnica Manole. 

Mai exact, acesta a solicitat să fie declarat neconstituțional un aliniat din articolul 19, potrivit căruia, mandatul judecătorului CCM încetează prin ridicarea imunității judecătorului în caz de stabilire, prin actul de constatare rămas definitiv, a încheierii directe sau prin intermediul unei persoane terțe a unui act juridic, luării sau participării la luarea unei decizii fără soluționarea conflictului de interese real, în conformitate cu prevederile legislației, privind reglementarea conflictului de interese.

Potrivit autorului sesizării, textul articolului 19 din Legea cu privire la Curtea Constituțională ar autoriza ANI să constate faptul că un judecător constituțional a participat la examinarea unei cauze și la luarea unei decizii în situația în care trebuia să se abțină din motivul existenței unui conflict de interese. Sergiu Litvinenco spune că legea nu face distincție între deciziile cu caracter jurisdicțional și cele administrative, la adoptarea cărora poate participa un judecător constituțional.

Sesizarea este examinată în lipsa reprezentanților Parlamentului și Guvernului.

;

Sesizarea a fost depusă urmare a anchetei inițiate de ANI în privința judecătoarei Domnica Manole, după ce deputatul socialist Grigore Novac a sesizat ANI-ul și a spus că magistrata, în calitate de judecător și președinte al CCM, a participat și a luat decizie într-un subiect care o viza pe ea personal.

Este vorba despre ședința din 27 aprilie curent, când Curtea a declarat neconstituțională hotărârea Parlamentului, prin care s-a anulat prin retragere decizia din 16 august 2019, în baza căreia Domnica Manole a fost numită judecătoare la CCM.

Cu privire la cererea CCM, ANI a spus că nu deține competența constituțională și legală de a verifica participarea magistraților constituționali la judecarea cauzelor de pe rolul Curții, reprezentanții ANI au spus că instituția nu comentează aceste afirmații.

Până în prezent, inspectorul de integritate nu a finalizat ancheta, aceasta fiind în derulare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram