/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Discuțiile despre o posibilă criză petrolieră i-au pus în gardă? Cel puțin o companie PECO a scumpit carburanții

10 iulie 2021, ora 20:03

O companie peco a scumpit carburanții, după ce ieri unele surse media, dar și ministrul în exercițiu al Agriculturii au vorbit despre o posibilă criză petrolieră, ce-ar putea să izbucnească în țară. Prețul unui litru de cea mai populară benzină a crescut cu 30 de bani, costând acum 20 de lei și 35 de bani. S-a scumpit și motorina, cu 15 bani per litru. Și tot astăzi, la mai multe stații lipseau anumite tipuri de carburanți, însă administratorii acestora au refuzat să ne spună care ar fi cauzele. Alertați că în următoarele zile ar dispărea și alte tipuri de carburanți, mai mulți oameni au venit să-și facă plinul.

În prima parte a zilei, când filmam acest reportaj, am remarcat scumpiri doar la o singură rețea de benzinării. Astfel, prețurile la panou arătau în felul următor: un litru de benzină cu cifra octanică – A 95 – costă 20 de lei și 34 de bani, unul de motorină16 lei 49 de bani, iar gazul lichifiat – 11 lei și 74 de bani. Portalul mold-street scrie că aceste scumpiri au fost inevitabile, întrucât și prețurile plafon, stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, au crescut de la începutul lunii iulie cu până la 6,5%.

„Ne-am săturat deja până la gât. -Costă prea mult? -Desigur”.

„E foarte dureros, pentru că s-a schimbat prețul recent și nu știu dacă e ok”.

Jurnaliștii de la Mold-street mai scriu că chiar și după această majorare, prețurile la pompă nu acoperă cheltuielile companiilor, iar pe piață a apărut deja un deficit la anumite tipuri de carburanți. Ieri, și o companie petrolieră a declarat, neoficial însă, pentru TV8 că multe rețele mici s-au închis deja, iar angro nimeni nu mai vinde carburanți. Motivul ar fi noua metodologie de calcul a prețurilor la carburanți, care ar fi în detrimentul agenților economici. Ne-am convins de acest lucru și noi, întrucât la mai multe stații peco din Capitală lipsea benzina cu cifra octanică 98 sau 100, dar și motorina purificată.

„-De ce nu e? -Nimeni nu știe. Nu se aduce. -Cum nu se aduce? Până acum se aduceau. -Este șeful, întrebați”.

Administratorii benzinăriilor au refuzat să comenteze situația, în faa camerei de luat vederi.

„-Întrebați la alte stații, poate o să vă dea informații. Noi nu comentăm. -Șoferii nu întreabă când vin să se alimenteze? -Șoferilor le dăm răspuns. -Eu tot sunt șofer. -Când o să vă alimentați, operatorul o să vă spună”.

Iar după ce ieri, presa a scris că în țară ar putea izbucni o criză petrolieră, iar benzina și motorina ar putea lipsi câteva zile la rând din stații, astăzi mai mulți șoferi, deși sceptici, dar au venit să-și facă plinul din timp.

„Se vorbea că nu o să mai fie benzină degrabă dacă nu se scumpește. Da eu știu? La noi în Moldova totul e posibil.”

„Ar putea, că la noi e haos mare”.

„Cred că tot e vreun joc politic, ca lumea să intre în panică iar ei să o scumpească.)

„Cu ce ocazie? Își bat joc de oameni. Așa iese”.

„Astăzi, a reacționat la acest subiect și Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Instituția a declarat că operatorii pieței produselor petroliere activează în regim obișnuit și își ajustează politicile comerciale la noile prevederi ale legii. Totodată, reprezentanții agenției au mai precizat că nu există motive de îngrijorare.

„Statistica privind cantitățile importate de carburanți în Republica Moldova se încadrează în limitele obișnuite și nu prezintă semne de risc. Cantitățile totale de produse petroliere aflate în stocuri sunt suficiente pentru a acoperi integral necesarul tuturor categoriilor de consumatori”.

Se mai arată în comunicatul de presă. Despre pericolul unei crize petroliere a vorbit ieri și ministrul în exercițiu al Agriculturii. Potrivit lui Ion Perju, fermierii au de suferit, pentru că nu mai pot face rost de motorină la prețuri angro și că ar fi necesare nu mai puțin de 30 de milioane litri de motorină pentru a aduna recolta din acest an. Acesta a menționat că fermierii anunță că ar putea organiza proteste, în cazul în care instituțiile responsabile de stabilirea metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere nu vor lua măsuri. Din 1 iulie, companiile petroliere calculează prețurile la carburanți conform unei metodologii, elaborată de ANRE. Astfel, până la finele anului curent, marja adaosului comercial pentru benzină și motorină a fost stabilită la 2,33 lei la litru, iar pentru gazul lichefiat – de 1,98 lei la litru. Companiile petroliere s-au arătat nemulțumite de noua metodologie de calcul și au declarat că nu își vor acoperi cheltuielile.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram