Sunt semnalate tot mai multe cazuri de corupere a alegătorilor. În orășelul Camenca, votanții ar primi câte 200 de lei pentru ștampila „votat”.
Un cititor tv8.md ne-a expediat imagini în care un bărbat recunoaște că persoanele din localitate care își exercită dreptul la vot sunt remunerate financiar. Acesta nu precizează, însă, dacă trebuie să voteze pentru un candidat anume. Mai mult, același bărbat mai spune că el însuși a dus cel puțin șapte oameni cu mașina la secția de votare.
Potrivit lui, banii se dau la fabrica de conserve.
„La „conservnîi zavod” banii. Dau la cei care arată că au pus ștampul și gata. Așa și mie mi-au dat. Eu aș veni, dacă nu mi-ar da bani? (n.r. râde)”, a spus bărbatul.




































