Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1680: Explozii în Moldova, prețul alertelor și avertisment atomic. „Putin repetă cea mai mare catastrofă”

Pentru a reduce populația, state din India vor să introducă politica celor doi copii și să-i stimuleze pe cei care aleg să se sterilizeze

Foto: simbol
14 iulie 2021, ora 12:50

Mai multe state indiene se gândesc să pună în aplicare o politică controversată – politica celor doi copii – și să stimuleze sterilizarea, ca mijloc de control al creșterii populației.

Statul Uttar Pradesh, cel mai populat stat al Indiei, cu un număr de locuitori mai mare decât Brazilia, a anunțat proiectul legislativ prin care orice persoană cu mai mult de doi copii ar putea pierde ajutoarele de stat, subvențiile și chiar locurile de muncă în instituții guvernamentale. Dacă într-o familie cu doi copii unul dintre părinți suferă o sterilizare voluntară, această familie va putea primi stimulente, potrivit The Guardian.

Proiectul de lege a fost prezentat de guvernul local din Uttar Pradesh, controlat de partidul naționalist hindus Bharatiya Janata (BJP), care conduce și guvernul central. Guvernatorul Yogi Adityanath este considerat unul dintre cei mai duri naționaliști din partid și va candida și la alegerile de anul viitor.

Guvernul local a spus că proiectul de lege este motivat de „resursele ecologice și economice limitate”. Statul nord-estic Assam, care este de asemenea condus de BJP, a anunțat luna trecută planuri pentru o măsură similară, care anulează beneficiile guvernamentale pentru familiile cu mai mult de doi copii, iar statul Gujarat, un alt stat BJP, este, de asemenea, în curs să anunțe o legislație similară.

Însă, deși se preconizează că India va depăși China ca număr de populație în următorul deceniu, mulți au pus la îndoială necesitatea acestor politici propuse în statele indiene. Deși statul Uttar Pradesh are o populație mare, de 240 de milioane de locuitori, cercetările arată că rata natalității în stat a scăzut aproape la jumătate între 1993 și 2016 și continuă să scadă, cu previziuni că până în 2025 numărul mediu de copii va scădea la 2,1 per mamă.

O tendință similară de declin se observă în toată India. Un raport guvernamental din 2020 a constatat că rata totală a fertilității – numărul de copii născuți per femeie – a scăzut în 14 din 17 state și este acum la 2,1 sau mai puțini copii. Decizia mai multor guverne locale BJP de a propune politica celor doi copii a fost văzută ca fiind motivată politic și o cale de a ajunge la alegătorii hindusi, în special în Uttar Pradesh, unde vor avea loc alegeri anul viitor.

În Uttar Pradesh și state precum Assam, care au populații musulmane mari, există o credință larg răspândită, dar neîntemeiată, conform căreia familiile musulmane supraproduc, utilizând resurse valoroase și punând populația hindusă în pericol de a deveni minoritară. O politică pentru doi copii a fost deja pusă în aplicare sub diferite forme în 12 state din India, dar patru state au revocat-o.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente