Cadavrul unui bărbat a fost descoperit în iazul din orașul Orhei, în apropiere de parcul de distracții „Orheiland”. Informația a fost confirmată de ofițera de presă a IP Orhei, Elena Băetrău, precizând că apelul la serviciul 112 a fost înregistrat astăzi, în jurul orei 13:00.
La fața locului a fost îndreptat grupul de urmărire penală, care a stabilit că victima, în vârstă de 33 de ani, originar din Orhei. Acesta, împreună cu soția au mers la iazul din Orhei, iar mai târziu, bărbatul, fiind înfierbântat și având probleme cu inima a intrat în iaz cu scopul de a se scălda.
La un moment dat acesta a dispărut din vizorul soției sale, ultima solicitând ajutorul salvamarilor. În rezultatul acțiunilor întreprinse de către salvamar, bărbatul a fost scos din iaz în stare inconștientă.
De către serviciul medical au fost încercate metode de resuscitare, însă fără nici un rezultat și astfel a fost constatat decesul persoanei. Preliminar, echipa de medici sosiți la fața locului au constatat că ultimul ar putea fi decedat în urma unei insuficiențe cardiovasculare. Careva semne vizibile de moarte violentă nu sunt. Oamenii legii cercetează toate circumstanțele producerii tragediei.




































