Victor Chironda a contestat în instanța de judecată decizia prin care a fost demis din funcția de viceprimar al muncipiului Chișinău. Anunțul a fost făcut de Chironda, pe pagina sa de Facebook. Fostul viceprimar al Capitalei a precizat că nu va cere de la Primărie nici despăgubiri, nici să îi fie achitat salariul pentu perioada neaflării sale în funcție.
„Astăzi am depus cererea de chemare în judecată în care am argumentat ilegalitatea Deciziei 4/4 din 02 iulie 2021 prin care am fost demis din funcția de viceprimar și am solicitat anularea acestei dispoziții ca fiind ilegală și emisă cu încălcarea procedurii legale. Să fie clar, eu nu contest dreptul primarului și consiliului de a demite viceprimarul. Eu contest temeiul acestei decizii, adică argumentarea precum că eu aș fi lipsit nemotivat de la serviciu și că nu mi-aș fi îndeplinit atribuțiile de serviciu. Ambele argumente sunt minciuni împachetate în încălcări ale legisltației muncii”, susține Victor Chironda.
„Dacă vroia atât de mult să mă demită, primarul Ion Ceban trebuia să descrie motivul adevărat al acestei decizii, și anume refuzul meu de a semna autorizația ilegală de demolare a hotelului Național și expunerea publică a actelor de corupție ale colaboratorilor primăriei. Eu nu am inițiat acest proces pentru că mă țin de funcție. Eu am depus această cerere pentru a demonstra că primăria lui Ion Ceban se ține pe minciună, manipulare, corupție și PR ieftin”, menționează fostul viceprimar.
Victor Chironda a fost demis la începutul lunii iulie, prin votul a 28 de consilieri municipali, la propunerea edilului Ion Ceban, în baza constatărilor făcute de grupul de lucru care a inițiat o anchetă de serviciu pe numele funcționarului, în legătură cu absența acestuia de la serviciu. Primarul i-a atribuit mai multe eșecuri viceprimarului, printre care crearea conceptului parcărilor cu plată și reparația străzii 31 August.