/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

/VIDEO/ Sergiu Sîrbu: „Un deputat nu este în serviciul partidului, este în serviciul poporului”

missing
18 iulie 2021, ora 20:32

După ce s-a perindat prin cel puțin patru fracțiuni, iar după scrutinul din 11 iulie nu a mai ajuns în Parlament, Sergiu Sîrbu susține că, în următoarea perioadă, vrea să pună pe pauză cariera sa politică. Întrebat dacă nu regretă că și-a schimbat partidele ca mănușile, deputatul afirmă că a muncit în interesul cetățenilor și nu a partidului sau a liderului de partid. Mai mult, acesta continuă să nege faptul că banii au stat la baza plecărilor sale. În cele ce urmează, Sergiu Sîrbu spune că vrea să finalizeze studiile de doctorat, iar uletrior să ofere consultanță pe domeniul juridic.

– Să ne spuneți, de ce Sergiu Sîrbu nu se va regăsi în Parlament? Locul nu a fost prea bun pe listă? Nu s-a muncit suficient în campanie?

– Să știți că eu nu am niciun regret. Chiar am o mică ușurare, deoarece nu poți să fii în politică foarte mult timp. A venit timpul să mă dau într-o parte, vin oameni noi. Întrebat dacă de vină pentru faptul că nu a ajuns în Parlament ar fi, totuși, partidul cu care a mers în aceste alegeri.

– Poate dacă rămâneați la comuniști, treceați astăzi în Parlament… există o explicație?

– Eu nici nu caut o explicație și nu vreau să vin cu reproșuri. S-a lucrat foarte mult…

Chiar și așa, dacă la alegerile parlamentare din 2019, atunci când se afla la Partidul Democrat, Sîrbu s-a remarcat prin activitățile sale electorale, în actuala campanie, acesta nu a fost atât de vizibil.

– A fost o altfel de campanie. Într-adevăr, nu am fost prtea activ. Cu toate că am avut multe întâlniri cu oamenii. Cât despre regretele pe care le-a adunat de-a lungul carierei sale politice, Sîrbu spune că sunt câteva, însă a precizat că astăzi nu are sens să trăiască din remușcări și că încearcă să privească doar înainte.

– Dar faptul că v-ați perindat pe la mai multe partide, fiind criticat dur pentru aceasta…. regretați?

– Un deputat nu este în serviciul partidului, este în serviciul poporului…nu ar trebui să fie astfel de regrete.

Întrebat dacă motivul pentru care și-a schimbat partidele ca mănușile ține de factorul financiar..

– Astfel de declarații au fost dintotdeauna, niciodată nu au fost probate.

În continuare, acesta spune că planifică să finalizeze studiile de doctorat, iar ulterior își propune să ofere consultanță în domeniul juridic. El mai spune că astăzi trăiești din economii și veniturile din afacerea pe care o deține soția sa. Nu știe dacă va reveni vreodată în politică, însă, cu siguranță nu va avea tangență cu acest domeniu.

Primul partid cu care Sergiu Sîrbu a intrat în politică a fost cel al comuniștilor, pe care l-a părăsit în 2012. El spune că, atunci, în interiorul PCRM nu mai exista dorință de reformare și partidul se radicaliza.

-Anunț, astăzi, că părăsesc fracțiunea PCRM în Parlament.

În 2013 Sîrbu a aderat la Partidului Democrat, cu care a ajuns în Parlament, dar l-a părăsit în 2020 împreună cu alți deputați, formând grupul Pro Moldova, în frunte cu Andrian Candu. La scurt timp, el s-a retras și de aici, instituind cu alți deputați transfugi grupul Pentru Moldova, afiliat Partidului Politic Șor, pe lista căruia a participat și la scrutinul din 11 iulie. Aflarea la putere a coincis cu perioada de sporire a averii familiei sale, despre care a scris recent și Cutia Neagră de la tv8.

– În 2010, când a ajuns pentru prima dată în Parlament, deținea un lot pomicol la Stăuceni, cu o căsuță de 42 metri pătrați, și un BMW, produs în 2003. O avere cu o valoare totală puțin peste 400 de mii de lei. Astăzi, Sergiu Sârbu este proprietarul unui apartament de 194 de metri pătrați, a unui alt apartament de 68 metri pătrați, are în posesie un „BMW X5” și un „Renault Megane”.

Proprietățile pe care le deține sau folosește astăzi deputatul valorează, în acte, peste două milioane de lei, valoarea de piață este însă aproape dublă.  Din cei circa 11 ani de Parlament, Sârbu s-a aflat în opoziție doar doi ani și jumătate.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram