La mai puţin de două săptămâni după ce miliardarul britanic Richard Branson a efectuat o călătorie în spaţiu, fondatorul Amazon şi cel mai bogat om din lume, americanul Jeff Bezos, a părăsit pentru scurt timp Pământul, marţi, relatează DPA și Agerpres.

Bezos, în vârstă de 57 de ani, este însoțit de fratele său, Mark, cu şase ani mai mic, de cea mai vârstnică persoană care călătoreşte în spaţiu, Wally Funk, în vârstă de 82 de ani, fostă femeie pilot, dar şi de cel care va deveni astfel cel mai tânăr astronaut din istorie, Oliver Daemen, de 18 ani, care a primit în dar această călătorie.

 

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!