/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Orașul australian Brisbane va găzdui jocurile olimpice de vară din 2032

missing
21 iulie 2021, ora 13:47

Comitetul Olimpic Internațional (COI) a ales orașul australian Brisbane drept capitala Jocurilor Olimpice de vară din 2032, potrivit tass.com. Este pentru prima dată când orașul care va găzdui competițiile este ales conform unei proceduri noi. 

Până în 2019, țările aplicau direct la COI și începeau să investească în dezvoltarea infrastructurii olimpice. Însă acum, procedura de selectare a cererilor este gestionată de comisii speciale ale COI – acestea discută în prealabil posibilitatea organizării Jocurilor cu Guvernele țărilor care și-au exprimat dorința de a găzdui competiția, iar apoi selectează cei mai potriviți candidați pentru a fi aleși de către COI. Acest lucru va permite reducerea costurilor pentru orașele prezente  în campania de licitare.

Australia a găzduit Jocurile Olimpice de vară de alte două ori. În 1956, capitala Jocurilor era Melbourne, iar în 2000 – Sydney.

Vineri, 23 iulie, va avea loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de anul acesta, care vor avea loc la Tokyo. Din cauza pandemiei, competiția se va desfășura fără spectatori. Doi sportivi au fost deja suspendați din competiție din cauza testelor pozitive pentru COVID-19. După Tokyo, Jocurile Olimpice vor avea loc la Paris (în 2024) și Los Angeles (în 2028).

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram