/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

Unde se află astăzi Plahotniuc, potrivit șefului PG. Stoianoglo spune că va cere din nou Interpol să îl dea în căutare

missing
21 iulie 2021, ora 12:04

Fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, care a fugit din țară în urmă cu doi ani, s-ar afla în prezent în Turcia, la Istanbul. De când s-a instalat acolo, ar fi încercat chiar și să obțină cetățenie de la autoritățile turce. Declarațiile au fost făcute de procurorul general, Alexandru Stoianoglo, la ediția de marți seară a emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.

„După ultimele informații de care dispun, în timpul actual, se află în Turcia, deși potrivit ultimelor informații pe care le aveam de la autoritățile turce, el plecase de acolo. Noi avem canelele oficiale și neoficiale, iar după informațiile noastre, se află la Istanbul. A încercat să obțină acolo cetățenie, dar am înțeles că nu a reușit”, a spus Stoianoglo.

Șeful Procuraturii Generale a menționat că în prezent se duc tratativele necesare pentru a sesiza din nou Interpol, în vederea anunțării în căutare generală a lui Vlad Plahotniuc.

„Materialele la Interpol în privința anunțării în căutare a lui Plahotniuc au fost expediate înainte de numirea mea ca și procuror. Cred că probatoriul prezentat acolo nu a fost convingător pentru Interpol. Noi am expediat materialele suplimentare dar cu regret am primit răspuns negativ. Acum încercăm să găsim alte episoade, pentru a porni procedura asta din nou”, a explicat Alexandru Stoianoglo, care a mai precizat că subiectul urmează a fi discutat și cu autoritățile din Turcia.

Vald Plahotniuc a părăsit Republica Moldova în iunie 2019, când Partidul Democrat aflat până atunci la guvernare, a pierdut puterea. Fostul lider al democraților ar fi plecat prin regiunea transnistreană, iar de acolo și-ar fi continuat drumul cu un avion privat. Plahotniuc s-ar fi aflat o vreme în Cipru, în Arabia Sudită, după care în Statele Unite ale Americii, la Miami, unde ar fi stat în casa milionarului Vaja Jhashi, prorpietarul „Trans – Oil”. Anul trecut, Plahotniuc și membrii familiei acestuia au fost declarați indezirabili pe teritoriul SUA.

Potrivit Procuraturii Generale, Vlad Plahotniuc este unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului. Potrivit șefului PG, au fost colectate probe incontestabile, care demonstrează că anume fostul lider democrat ar fi beneficarul banilor obținuți sub formă de credit de la BEM.

„Dispunem de probe incontestabile care indică că anume cetățeanul Plahotniuc este beneficarul banilor obținuți sub formă de credit de la BEM, prin intermediul grupului Șor, acoperit în consecință de mijloace ale BNM – în total, peste 100 de milioane de dolari americani. Suma a fost direcționată spre cumpărarea pachetului de acțiuni al unei bănci, clădiri, compania de asigurări ASITO, Casa Modei, Hotelul Național”, spunea în mai 2020 Alexandru Stoianoglo.

Din aceiași bani, Plahotniuc și-ar mai fi asigurat curse charter pentru el și persoanele apropiate din anturajul său.

 

 

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram