Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1034: Fals despre Transnistria și probleme la Nipru. „NATO ar nimici armata Rusiei, dar cu un preț uriaș”

Parlicov îl acuză pe Răducan că a încălcat legea când a remis Parlamentului raportul cu privire la piața carburanților

missing
22 iulie 2021, ora 10:49

Președintele Consiliului Concurenței (CC), Marcel Răducan, a încălcat legislația atunci când a expediat Comisiei economie buget și finanțe a Parlamentului raportul integral cu privire la înțelegerile de cartel pe piața produselor petroliere. De această părere este expertul energetic, Victor Parlicov, care a precizat că petroliștii ar putea ataca acest raport în judecată, invocând că este o comandă politică.

El a mai declarat că președintele CC a făcut un mare deserviciu instituției, întrucât au fost divulgate nu doar încălcările depistate, dar și modul în care au fost identificate probele, pentru a demonstra înțelegerile de cartel. Astfel, potrivit expertului, agenții economici vor ști cum să acționeze pe viitor pentru a șterge probele, iar activitatea CC va fi îngreunată. L-am contactat pentru o reacție pe președintele CC, însă, Marcel Răducan nu ne-a răspuns la telefon.

„Cei care încălcă legea sunt cei de la CC. Legea cu privire la concurență reglementează foarte strict și foarte clar, cine, când și cui are voie să prezinte CC materialele de investigație. Pe perioada anchetei, aceste materiale pot fi prezentate doar celor în raport cu care este făcută investigația. Și nu materialul integral, dar strict partea care le vizează acțiunile. Ei au încălcat legea. Domnul Răducan, personal, după mine, și-a depășit atribuțiile”, a spus Victor Parlicov în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Expertul energetic a declarat că președintele CC, în momentul în care a remis raportul integral legislatorilor, s-a bazat pe o hotărâre de Parlament, care este inferioară legii și nu prevalează asupra acesteia. Potrivit lui, orice agent economic, care va citi acest raport, va cunoaște cum lucrează CC nu doar pe piața produselor petroliere, dar și în orice alt sector.

„Marcel Răducan a făcut un mare deserviciu CC, atunci când a divulgat informația completă din acest raport. Nu a arătat doar anumite probe, dar a divulgat modul în care funcționează CC, ce exact caută la operatorii de piață atunci când încearcă să demonstreze o înțelegere de cartel. Asta dă posibilitate tuturor (n.r. agenților economici) să șteargă (n.r. probele) și să facă lucrul CC pe orice piață mult mai greu sau chiar imposibil”, a precizat  Victor Parlicov.

Amintim că echipa jurnaliștilor de la Cutia Neagră PLUS a intrat în posesia raportului integral al Consiliului Concurenței privind piața petrolieră din țară. Autorii documentului au constat încălcarea Legii Concurenței de către întreprinderile Rompetrol Moldova SA, Lukoil-Moldova SRL, Petrom-Moldova SRL, Bemol-Retail SRL, Datario SRL și Tirex Petrol SA prin participarea la un acord/practică concertată care a fost îndreptată spre stabilirea/fixarea directă sau indirectă a prețurilor de vânzare și a altor condiții de tranzacționare către terți la produsele petroliere principale și la gaz lichefiat pe teritoriul R. Moldova în perioada 15 mai 2019 – 18 ianuarie 2021.

De asemenea, autorii solicită amendarea companiilor vizate pentru încălcarea Legii Concurenței cu o sumă în mărime de la 2% până la 4% din cifra totală de afaceri înregistrată în anul anterior sancționării, factor de durată 1,2 cu luarea în considerarea a nivelului maxim. raportul integral poate fi citit mai jos:

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.