/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

Fostul premier, Vlad Filat sugerează viitorului Guvern să negocieze până la sfârșitul verii un nou acord cu FMI

missing
28 iulie 2021, ora 11:13

„Republica Moldova a intrat într-o nouă etapă, odată cu instalarea noii puteri pro – europene, iar așteptările cetățenilor,  dar și ale partenerilor de dezvoltare sunt extrem de ridicate”. O spune fostul lider al PLDM, ex – premierul țării, Vlad Filat. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Filat a mai menționat că negocierea unui nou acord cu FMI, până la sfârșit de august, este de maximă urgență. 

„Reforma justiției și lupta anticorupție sunt absolut necesare, dar ele nu vor fi suficiente pentru a crește nivelul de trai, pentru a satisface necesitățile, pentru a opri emigrarea, iar în consecință declinul demografic. Din acest motiv, instalarea noului guvern cu un program de stabilizare și relansare economică, negocierea unui nou acord cu FMI până la finalul lunii august, astfel încât sprijinul deja anunțat de Uniunea Europeană, SUA, dar și alți parteneri de dezvoltare să devină efectiv, este de maximă urgență. Fără îndoială că, dezastrul lăsat de guvernarea lui Dodon este mult mai mare decât se știe”, a subliniat fostul prim – ministru.

În opinia lui Vlad Filat, „Republica Moldova are nevoie mai mult ca oricând de un proiect de țară, de o strategie de dezvoltare, care să răspundă atât aspirațiilor cetățenilor, ce au dat un vot dincolo de orice dubiu, cât și necesităților economiei R. Moldova, care devine din ce în ce mai conectată cu spațiul occidental”.

„În acest context, finalizarea interconectărilor energetice și de infrastructură cu România, dar și identificarea altor domenii cum ar fi zona digitală sau crearea de structuri comune pentru a face față situațiilor de urgență, vor aduce plus valoare R. Moldova și vor maximiza nivelul de interdependență cu spațiul european”, a scris Filat.

Potrivit ex – premierului liberal democrat, o claritate în politica externă ne-a putea ajuta țara „să își recapete credibilitatea pe care a pierdut-o în perioada în care la guvernare s-au aflat Igor Dodon și Vlad Plahotniuc”.

De asemenea, claritatea în politica externă și un nou concept de securitate care să corespundă realităților din teren vor ajuta Republica Moldova să-și recapete credibilitatea pierdută în perioada Plahotniuc-Dodon.
„Să dorim succes noii guvernări și să sperăm că vor reuși să ducă Republica Moldova unde ne dorim cu toții: într-un spațiu european al prosperității și al liniștii strategice”, a specificat Vlad Filat.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram