/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/VIDEO/ Deputații PAS s-au întrunit la Parlament cu reprezentanții petroliștilor, experți și conducerea ANRE, după ce carburanții s-au scumpit din nou

28 iulie 2021, ora 19:41

Partidul Acțiune și Solidaritate a desfășurat, la Parlament, consultări publice cu privire la amendamentele ce se impun la Legea privind piața produselor petroliere. La întrunire, au participat exerperți în domeniu, angajați ai structurilor de stat și reprezentanți ai rețelelor de comercializare a produselor petroliere. Între timp, prețurile la carburanți au mai crescut, iar astăzi, unele stații PECO au afișat din nou prețuri mai mari în comparație cu cele de ieri.

În debutul consultărilor, deputatul PAS, Dumitru Budianschi, a propus un șir de inițiative pentru îmbunătățirea situației petroliere din țară, inclusiv crearea unei concurențe sănătoase în acest sector. Iar directorul ANRE, Eugen Carpov, a criticat legea privind piața produselor petroliere, menționând că ar conține grave erori de ordin juridic, tehnic și conceptual.

EUGEN CARPOV, director ANRE: „Noi am fost impuși de situație ca, timp de o lună, să dezvoltăm o metodologie și să dezvoltăm prevederile legii, care pe alocuri erau confuze și contradictorii. A trebuit să citim gândurile autorului pentru aceasta. Eu cred că noul proiect de lege conține o bază bună, pentru a fi definitivat cât mai repede cu elementele noi care schimbă paradigma, ca prețurile să fie plafonate de către ANRE, nu de către fiecare companie în parte. Să avem o transparență în formarea prețurilor.”

Autorul legii supuse criticilor, Alexandru Oleinic, a lipsit de la consultările publice. Petroliștii au salutat inițiativa potrivit căreea prețurile urmează să fie stabilite de către ANRE și nu de către agenții economici. Totuși, ei nu sunt de acord cu faptul ca prețul maxim să fie stabilit zilnic.

ARIANA DERMENJI, director relații externe, companie petrolieră: „Rezultatul final al adoptării legii va fi în 2-3 luni, luând în considerare toate aspectele procedurale. Problema rămâne, care a fost creată, noi am avea o simplă întrebare: Dacă urmează a fi corectat în mod urgent situația care noi o avem la ziua de astăzi?”

Budianschi: „Noi o să încercăm să reparăm greșeala urgent, sperăm să fie maxim într-o lună.”

Reprezentanții rețelelor de benzinării au refuzat să ofere comentarii, după consultările publice de azi. Între timp, prețurile au mai crescut. Azi dimineață, conducătorii auto au constatat că, la unele benzinării, au fost afișate prețuri mai mari decât ieri.

Legea privind piața produselor petroliere a fost votată de deputații precedentei legislaturi, în luna martie. Aceasta prevede plafonarea prețurilor în baza unei Metodologii de calculare și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, elaborată, aprobată și supravegheată de către Agenția Națională de Reglementare Energetică.

Proiectul fusese înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către deputatul independent, Alexandru Oleinic. Precizăm că, din martie 2019, petroliștii stabilesc și schimbă prețurile de vânzare cu amănuntul a produselor petroliere de sine stătător, fără intervenția ANRE, așa cum era până atunci.

De menționat că, în ultimele două săptămâni, pe piața petrolieră din Moldova s-a atestat un deficit de motorină, după repetete majorări ale prețurilor la pompă. Trei dintre cele şase cele mai mari companii de pe piaţa petrolieră a Moldovei susţineau că nu au de unde cumpăra benzină şi motorină, pentru a o vinde la staţiile de alimentare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram