/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Cine este Igor Grosu, noul președinte al Parlamentului

missing
29 iulie 2021, ora 15:04

Igor Grosu, cel care astăzi a fost ales președinte al Parlamentului, în legislatura precedentă a deținut funcția de președinte al fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și a fost lider interimar al formațiunii.

El a ocupat funcția de viceministru al Educației în perioada 2012-2015, când Maia Sandu era ministru. Ulterior, în august 2015 și-a dat demisia, iar mai târziu a fost numit consilier principal de stat al prim-ministrului în domeniul științei, educației, ocrotirii sănătății și protecției sociale, funcție pe care a îndeplinit-o câteva luni.

Mai apoi, Grosu s-a alăturat fostei sale șefe de la Educație, Maia Sandu, fiind unul dintre fondatorii PAS și devenind secretarul general al noii formațiuni de pe arena politică a Republicii Moldova.

Rise scrie că Grosu se numără și printre fondatorii unor organizații neguvernamentale: Amnesty International Moldova, Centrul național de asistență și informare a ONG-urilor din Moldova “CONTACT”, Asociația Pro-Democrație, Consiliul Național al Tineretului din Moldova și Centrul de analiză și evaluare a reformelor.

Vedeți  mai jos discursul lui Igor Grosu, de la tribuna Parlamentului.

„Oamenii Moldovei nu mai pot fi adulmecați cu vorba. Oamenii nu vor un Parlament care este un adăpost pentru cei certați cu legea. Oamenii vor ca instituțiile statului într-un final să funcționeze. Oamenii vor un Parlament unde legile nu se votează pe ascuns. Un Parlament care are respect față de cetățeni. Nu vom avea dreptul să dezamăgim. Nu mai avem timp de vorbă. Asta înseamnă că fiecare să-și facă lucrul onest la locul de muncă. Vom lua decizii care pe alocuri vor fi dureroase. Am un mesaj către opoziție, nu vă așteptăm să ne menajați. Criticați pașii guvernării, fiți vigilenți, dar cu un singur scop, pentru a apăra interesele cetățenilor. Nu încercați să apărați interesele deputaților. Legi de contrabandă și furtul banilor publici, toate acestea s-au terminat. Scopul nostru este ca acest Parlament să facă ordine. Statul s-a apărat cu diferite legi care acoperă corupția. Scoaterea presiunilor de pe oamenii de afaceri, este una dintre priorități. Vom chema instituții și Agenții pentru raport. Acolo unde nu este regulă vom face curățenie. Vom începe cu Parlamentul.  Trebuie oprite schemele de delapidare. Vom demara o reformă a justiției. Mă refer la acțiuni hotărâte. Trebuie să reorganizăm cadrul legal ce ține de administrarea fiscală. Vrem un mediu de afacere corect, ca să accelerăm investițiile. Vom accelera procesul în integrarea europeană. O altă problemă este dezvoltarea regiunilor. Decalajul între mediile urbane și reale sunt mari. Să ridici o țară din ruine nu este ușor. Sunt conștient că anumite lucruri nu se vor ridica repede. Am venit cu însărcinările cetățenilor, ca să construim un stat onest. Dreptate, ordine, drepturi, sunt prioritățile țării. Am datoria să organizăm Parlamentul în organul reprezentativ”, a spus Igor Grosu.

În urma alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie, PAS s-a ales cu 63 de mandate, BeCS – 32 de mandate, iar Partidul „Șor” – șase mandate.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram