După o pauză de doi ani, în care nu s-a regăsit în Legislativ, deputatul Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS), Vladimir Voronin a susținut la ședința de azi a Parlamentului un discurs în care s-a referit la grija pentru popor și neîncrederea față de majoritatea parlamentară a PAS.
„În centrul politicii noastre tot timpul se va afla omul, cetățeanul cu toate problemele și grijile lui. Ne vom împotrivi încercărilor de a leza drepturile grupurilor interetnice. Vom fi împotriva încercărilor de a pune la îndoială identitatea și statalitatea R. Moldova”, a menționat comunistul.
„După 12 ani de experimente, societatea și-a epuizat și resursa materială și morală pentru supraviețuire. Moldova se află în pragul unei catastrofe naționale. Aceste crize au luat amploare în regim de timp real. Puterea în țară sunteți dvs, noi toți, este și opoziția, adică noi. Am fost aleși de același popor, suveran și indivizibil. Ne-a ales ca să muncim pentru binele lor și al țării noastre, ca să le hotărâm problemele cu care se confruntă regulat. Oamenii nu mai pot suporta incapacitatea de a ne uni eforturile și a activa în comun”, a mai declarat Voronin.
„Eu am fost ultimul președinte ales legitim. După această Constituția a fost modificată după interese (…)”, a mai spus printre altele deputatul Vladimir Voronin.





















