Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1680: Explozii în Moldova, prețul alertelor și avertisment atomic. „Putin repetă cea mai mare catastrofă”

/VIDEO/ Trei morţi în urma incendiilor de vegetaţie, care continuă să facă ravagii în sudul Turciei

Foto: reuters
29 iulie 2021, ora 16:23

Trei persoane decedate au fost găsite în urma incendiului forestier masiv care continua să facă ravagii pentru cea de-a doua zi consecutivă în sudul Turciei, anunță autoritățile din Turcia precizând că continuă eforturile pentru a salva persoanele aflate în pericol și pentru a stinge acel focar încă activ, informează reuters.com.

Peste 100 de persoane au fost evacuate, o parte dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale si au fost afectate de pagube materiale cauzate de incendiu.

Vremea caniculară şi vântul puternic au făcut ca flăcările să se răspândească pe teritoriul oraşului Manavgat, situat la o distanţă de 75 de kilometri est de staţiunea Antalya, precum şi în satele din apropiere. Mai multe zone rezidenţiale au fost evacuate miercuri, 28 iulie.

Un bărbat în vârstă de 82 de ani a fost găsit mort în timpul operaţiunilor de evacuare din districtul Kepezbeleni, situat la 16 kilometri nord-est de Manavgat. Un grup de 10 persoane au fost salvate după ce au rămas blocate pe o ambarcaţiune în apropierea barajului Oymapinar, a declarat ministrul agriculturii, Bekir Pakdemirli.

Ministrul a menţionat, ulterior, că alte două persoane au fost găsite decedate în districtul Degirmenli din Antalya, la circa 20 de kilometri est de Manavgat, adăugând că eforturile depuse pentru a stinge flăcările continuă.

Agenția Turcă pentru Situaţii de Urgenţă (AFAD) a precizat că 122 de persoane au avut de suferit de pe urma incendiului, iar 58 dintre acestea au necesitat îngrijiri medicale.

La operațiunile desfășurate pentru a ține incendiul sub control au fost implicate 19 elicoptere, o aeronava, o drone, circa 250 de vehicule și 960 membri ai echipelor de intervenție pentru situații de urgență.

„Locuinţele situate în regiuni care ar putea fi afectate de incendii au fost evacuate. În același timp, deja mai multe locuinţe, birouri, ferme, câmpuri agricole, sere şi vehicule au fost distruse de flăcări”, a transmis AFAD într-un comunicat.

Autorităţile turce au evacuat 18 sate şi districte din Antalya, iar alte 16 sate au fost evacuate în provinciile învecinate Adana şi Mersin, unde continuă eforturile de stingere a unor focare separate, a spus ministrul Pakdemirli.

Televiziunile locale au prezentat imagini cu clădiri rezidenţiale pârjolite şi oameni care fugeau peste câmpuri în timp ce pompierii, asistaţi de elicoptere, se luptau să stingă flăcările.

Sudul coastei mediteraneene din Turcia, o destinaţie populară atât pentru turiştii locali, cât şi pentru cei străini, este cunoscută pentru căldura arzătoare din timpul verii, care duce deseori la declanşarea incendiilor. Conform autorităţilor, incendiile recente sunt cele mai ample de până acum.

Ministrul Bekir Pakdemirli a precizat că au fost înregistrate 41 de incendii de vegetaţie în 13 dintre cele 81 de provincii ale Turciei începând de marţi, dintre care 31 erau ţinute sub control. Focarele din Osmaniye şi Kayseri sunt în continuare active.

Turcia s-a confruntat cu o serie de dezastre provocate de vremea extremă în această vară, printre care viiturile de săptămâna trecută, care au provocat moartea a șase persoane în regiunea Mării Negre.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente