Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1034: Fals despre Transnistria și probleme la Nipru. „NATO ar nimici armata Rusiei, dar cu un preț uriaș”

Procuratura nu a fost informată despre găsirea lui Ceaus. Se va adresa Kievului cu o cerere de comisie rogatorie

missing
30 iulie 2021, ora 17:19

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) nu a fost informată de către autoritățile ucrainene despre găsirea fostului judecător Nicolae Ceaus, într-un sat din regiunea Vinița. PCCOCS se va adresa Kievului cu o cerere de comisie rogatorie. 

Informația a fost confirmată pentru tv8.md de purtătorul de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur.

Portalul strana.ua scrie că atunci când a fost găsit, ex – judecătorul era îmbrăcat doar în chiloți și le-ar fi spus polițiștilor că ar fi fost răpit.

Jurnaliștii de la strana.ua au publicat și o poză cu Nicolae Ceaus, făcută cel mai probabil în sediul unui inspectorat de poliție.

Acum, Nicolae Ceaus s-ar afla în custodia Serviciului de Securitate al Ucrainei.

Reprezentanții SIS de la Chișinău nu au făcut deocamdată niciun comentariu la acest subiect și nici nu au răspuns la telefon pentru a ne oferi mai multe imformații.

Amintim că Nicolae Ceaus ar fi fost răpit din centrul Chișinăului la începutul lunii aprilie. Pe acest caz, oamenii legii au pornit o anchetă și chiar au reținut două persoane care ar fi imlicate în dispariția fostului magistrat din Ucraina. Cazul este investigat și de o comisie specială parlamentară.

Fostul judecător ucrainean a apărut de atunci în mai multe filmulețe video în care a spus că este bine, dar nu a oferit detalii legate de circumstanțele dispariției sale și nici oamenii din spate.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.