Raionul Cahul a intrat sub cod roșu de alertă, după creșterea alarmantă a numărului de infectări cu noul coronavirus. O decizie în acest sens a fost luată pe 30 iulie curent de către Comisia Raională Extraordinară de Sănătate Publică. 

Astfel, au fost instituite un șir de restricții mai dure, precum:

  • portul indispensabil al măștilor de protecție în toate spațiile publice închise, în orice tip de transport public, în sălile de așteptare, în cadrul tuturor evenimentelor publice din spațiile deschise cu aglomerații umane, în cadrul întrunirilor cu caracter unic, adunărilor în masă, inclusiv cu respectarea distanței fizice de minim un mеtru;
  • se interzice, activitatea cluburilor de noapte, activitatea discotecilor și а ringurilor de dans;
  • se permite organizarea slujbelor religioase doar în afara bisericilor, la аеr liber, utilizând sisteme de sonorizare și transmisiunea online, după caz, cu respectarea distanței de doi metri între persoane cu purtarea măștilor de protecție, cu limitarea numărului de vizitatori;
  • se interzice desfășurarea activitйlilor de deservire în unitățile de alimentație publică, în intervalul оrеlоr 22.00 – 07.00, cu excepția comercializării produselor alimentare la pachet și cu livrare;
  • se admite desfășurarea evenimentelor în cadrul unităților de alimentare publică cu participarea а cel mult 50 реrsоаne.

Potrivit Comisiei, în ultimele săptămâni, în raionul Cahul, se înregistrează o creștere a numărului de cazuri de COVID-19. Din numărul total de localități ale raionului, în 21 se atestă o situație nefavorabilă.

De la începutul pandemiei, în raion au fost confirmate 5 267 de cazuri de infectare. 4 915 persoane s-au tratat, din neferice, 148 au decedat din cauza complicațiilor provocate de coronavirus. În prezent, sub supravegherea medicilor se află 199 de persoane.

Vedeți aici hotărârea integrală a Comisiei:

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!