Guvernul italian a decis, joi, că toți profesorii trebuie să aibă certificat verde care să ateste vaccinarea sau un test negativ la COVID – 19 pentru a se putea întoarce la cursuri în septembrie. Certificatul verde devine obligatoriu și pentru toți cei care călătoresc cu trenul, cu avionul sau pe mare, informează Reuters, citat de Digi24.
Pentru a spori ritmul de vaccinare și pentru protejarea de noua variantă Delta, Guvernul din Italia a decis că, certificatul este obligatoriu pentru a putea lua masa la restaurante în interior, dar și pentru participarea la un număr mare de activități sau pentru accesul la servicii.
„Decizia Guvernului a fost de a ne baza cât mai mult pe certificatul verde pentru a evita restricțiile și pentru a proteja libertățile”, a spus Roberto Speranza, ministrul sănătății italian. Fără acest certificat, profesorii nu vor mai putea să se prezinte la serviciu, iar după cinci zile de absență nu vor mai fi plătiți.
Anterior, și în Franța certificatul COVID a devenit obligatoriu.




































