Alte 75 cazuri de COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Asta după ce au fost efectuate 2751 de teste. Din cele 75 de cazuri noi, două sunt de import – unul din Franța și unul din Turcia. Tototdată, unul dintre bolnavi este lucrător medical.
Bilanțul infectărilor cu noul coronavirus a ajuns, astfel, în țara noastră la 260.630.
Din nefericire, încă trei moldoveni au murit în urma complicațiilor COVID – 19. Victimele aveau 67 și 79 de ani. În total, 6282 de oameni au decedat după ce s-au infectat cu noul coronavirus.
Vestea bună este că alți 93 de oameni s-au vindecat. În total, de la începutul pandemiei, de COVID s-au tratat 252.908 de moldoveni.
În prezent, în spitalele din țatră sunt internate 313 persoane diagnosticate cu COVID – 19. 65 sunt în stare extrem de gravă, iar 11 dintre ele sunt conectate la aparate de respirație asistată.




































