Ploile abundente de săptămâna aceasta au afectat 20 de sectoare de drum din țară. Au fost înnămolite partea carosabilă, acostamentul, șanțurile de evacuare a apelor și podețele.
Cele mai afectate au fost raioanele Sîngerei, Fălești, Orhei, Glodeni, Călărași, Ungheni, Căușeni, Cimișlia, Briceni, Ocnița, Ialoveni, Florești, Soroca, Strășeni, Cahul, Basarabeasca, Comrat, precum și din municipiul Chișinău.
Totodată, din cauza vântului puternic, au fost doborâți mai mulți arbori. În procesul de curățire și deblocare a drumurilor publice naționale au fost antrenate 46 de utilaje speciale și implicați 107 muncitori rutieri.
Deocamdată, nu se știe care este valoarea pagubelor provocate în urma ploilor din ultimele zile.




































